Meniu Principal

COMUNA RIBIȚA: Eveniment cultural organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” (galerie foto)

Portretul unei comune din secolul XXI

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Ribița și Editura Emia Deva, a organizat în ziua de 23 august 2024, la Căminul Cultural „Ioachim Lazăr” din Ribița, un eveniment cultural deosebit, cu puternică trăire sufletească pentru cetățenii acestei comune din Munții Apuseni: a fost lansat volumul intitulat „Comuna Ribița în secolul XXI”, realizat de reputatul profesor Liviu Lazăr, volum apărut în condiții grafice deosebite la prestigioasa Editură EMIA din Deva.

La eveniment au participat, pe lângă o parte din membrii colectivului redacțional (prof. dr. Liviu Lazăr, poeta Paulina Popa, Alin Gabor), oficialități locale, invitați de seamă ai comunei, și un foarte numeros public, locuitori din comuna Ribița și din satele aparținătoare: Crișan, Uibărești, Ribicioara, Dumbrava de Sus și Dumbrava de Jos.

Rezultatul unei asidue munci de documentare, monografia este o detaliată trecere în revistă a realizărilor edilitar-gospodărești, culturale și spirituale înfăptuite în comuna Ribița, în toate satele aparținătoare. Așa cum precizează primarul comunei Ribița, Ioan Faur, în Cuvântul de întâmpinare pe care îl semnează în deschiderea cărții, aceasta este „o binevenită completare a monografiei scrisă de regretatul istoric Ioachim Lazăr și prezintă angajarea comunei pe calea modernizării, realizările obținute în ultimele două decenii în toate domeniile.”

În memoria reputatului istoric Ioachim Lazăr, prematur dispărut, a fost păstrat un moment de reculegere.

Toate realizările descrise în carte au fost înfăptuite de-a lungul celor cinci mandate ale primarului Ioan Faur, fiu al comunei Ribița, care a dorit, și a reușit, ca localitatea Ribița să devină o comună modernă, cu standarde ridicate, dar în același timp puternic și definitiv ancorată în tradițiile care vin de la strămoși, peste veacuri.

De aceea, sunt îndreptățite bucuria și mândria cu care ribițenii, și nu numai ei, așteaptă această carte, acest dar pe care îl primesc de la cei care au trudit la redactarea și tipărirea ei. Aceștia vor putea constata că Ribița, comuna lor de suflet, a devenit o localitate cu un înalt nivel de civilizație, cu o bogată viață cultural-spirituală, o localitate care s-a adaptat la provocările secolului XXI.

Pentru locuitorii comunei Ribița, volumul profesorului Liviu Lazăr este un dar prețios și, în același timp, o expresivă carte de vizită a frumoasei așezări din Munții Apuseni, o carte de vizită ce face cinste comunei lor și pe care o pot lăsa cu mândrie moștenire celor care vor veni.

Cu deosebită considerație, Manager,

Ioan Sebastian Bara