Natalia Intotero: „Respect familiile din România și le asigur de tot sprijinul meu”
Organizația Națiunilor Unite a stabilit, în anul 1993, ca în fiecare an, la 15 mai, să fie această sărbătoare. Tot astăzi, sărbătorim Ziua Familiei Române, o inițiativă venită la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului și a Patriarhiei Române.
Ca ministru al Familiei, respect familiile din România și le asigur de tot sprijinul meu. Politica Guvernului din care fac parte este sprijinirea oamenilor în nevoie, a familiilor vulnerabile și nu numai.
Pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei. Rolul instituției este să găsească soluțiile cele mai bune pentru copii, tineri și familii la un loc. Am anunțat deja deschiderea procesului de transparență decizională a proiectului de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, întrucât ne dorim să oprim declinul demografic.
De asemenea, în această lună vom finaliza etapa de contractare în urma celui de-al doilea apel de proiecte PNRR. Prin crearea celor 150 de centre de zi, peste 4.500 de copii vor putea beneficia gratuit de masă caldă, servicii de igienă, sprijin în efectuareatemelor și consiliere psihologică din partea specialiștilor. Scopul acestor centre este exact de a oferi sprijin familiei pe timpul zilei, pentru ca searapărinții să-și poată lua copilul acasă, într-un mediu mai puțin tensionat de problemele și neajunsurile de zi cu zi.
Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către programul Family Start și Student Invest.
Programul Național privind “Garanția pentru copii” dedicat copiilor vulnerabili este în plină desfășurare. România a fost unul din cele 4 state membre invitate la începutul anului să prezinte progresele și perspectiveleînregistrate în implementarea Garantiei pentru Copii, la reuniunea coordonatorilor naționali, organizată de Președinția belgiană a Consiliului Uniunii Europene. E datoria noastră să ne asigurăm că toți copii au acces la servicii de bază fundamentale.https://copii.gov.ro/…/2024/03/Raport-garantie-04-1.pdf
Și nu ne oprim aici. Anul acesta avem peste 15.000 de locuri în tabere – 6.000 locuri în tabere pentru studenți, 4.000 de locuri pentru tinerii cu dizabilități, olimpici, tineri proveniți din familii monoparentale șidin medii defavorizate, copii orfani cu vârsta între 14 și 18 ani, în cadrul cărora sunt învățați principalele deprinderi de viață. De asemenea, în parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Tineret și Sport și al Patriarhiei Române, organizăm în acest an cea de-a XV-a ediție a Programului de Tabere „ARC 2024” unde vor participa copii din Diaspora și comunitățile istorice. În cadrul acestor tabere vom avea ateliere de prevenție, dezvoltare personală și orientare școlară și profesională.
Mulțumesc premierului Marcel Ciolacu și tuturor colegilor miniștri pentru sprijin în implementarea proiectelor care susțin familia.
La mulți ani!
Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
« Dan Bobouțanu: Felicitări Max! Felicitări băieți! Să jucați cu inima și cu sufletul! Hai Corvinul! (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) HUNEDOARA: Finala Cupei României va putea fi urmărită pe ecranele amplasate la Teatru »