3 Martie- Ziua Mondială a Scriitorilor
În fiecare an, pe 3 martie, începând cu 1986, îi aniversăm pe scriitori, prin Ziua Mondială a Scriitorilor.
Poeți, eseiști, nuveliști, dramaturgi, critici literari, istorici și jurnaliști de pretutindeni sunt amintiți și apreciați pentru rolul în dezvoltarea literaturii și a culturii la nivel mondial. Ca hunedorean, ca Administrator Public al Consiliului Județean Hunedoara, am un motiv special să le doresc la mulți ani și activitate prolifică scriitorilor.
În cadrul Ofensivei culturale a CJH, în ultimii ani am avut numeroase ocazii pentru a mă întreține cu scriitorii – și vă rog să mă credeți, am ratat, din motive obiective, foarte puține din ele. Salut numeroasele evenimente organizate de Biblioteca Județeană “Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva, prin care scriitorii hunedoreni sunt puși în valoare, prin care literatura română sau cea universală sunt prezentate publicului și în special tinerilor, într-o vreme în care ne plângem că se citește tot mai puțin!
Îl felicit cu această ocazie pe managerul Sebastian Bara și colectivul bibliotecii!
Profit de această ocazie pentru a spune că instituția din care fac parte, Consiliul Județean Hunedoara, prin Președintele Laurențiu Nistor, prin conducerea sa, din care am onoarea să fac parte, a susținut, susține și o va face în continuare activitatea culturală în județ. Avem în subordine biblioteca, teatre, DGAMPT, Centrul de Cultură și Artă, muzee, vom deschide în curând Castelul Nopcsa, funcționează un proiect inedit – Exploatarea Culturală Petrila.
În condițiile în care statisticile arată că la nivel național, în ultimii doi ani, s-au închis 176 de biblioteci, opiniile critice insuficient documentate (ca să fiu elegant și să nu spun altfel) la adresa acțiunilor Bibliotecii Județene “Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva sau ale altor instituții de cultură din subordinea CJH, finanțate integral chiar și în pandemie, sunt doar păreri izolate, de care vom ține seama doar în momentul în care vor fi nu doar enunțate, ci și argumentate.
Până atunci, am bucuria să le spun tuturor scriitorilor, indiferent de genul abordat (inclusiv jurnaliștilor, ale căror opinii le respect și le voi apăra libertatea de a avea aceste opinii), la mulți ani, cu sănătate și inspirație!
Costel Avram, adminstratorul public al județului Hunedoara
« Călin Marian, candidatul PNL la șefia CJ Hunedoara, a făcut o “baie de mulțime” în târgul de la Bălata (galerie foto) (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) PETROȘANI: Constatin Fulga candidatul social-democraților a luat la pas străzile din municipiu »