SIMERIA: Iulius Bedea va depune un nou proiect pentru finanțarea centrului de fizioterapie
Clădirea fostei băi comunale din Simeria va fi transformată într-un centru de fizioterapie. Este un deziderat la care primarul orașului Simeria, Iulius Bedea nu renunță, indiferent de îndârjirea consilierilor locali care se opun unor astfel de proiecte. Dacă în vara acestui an, consilierii locali au respins solicitarea primarului de a depune pentru finanțare un proiect ce viza transformarea clădirii ruină într-un centru de fizioterapie modern, primarul Iulius Bedea a găsit o nouă sursă de finanțare, tot pe fonduri europene.
În acest sens, primarul Iulius Bedea a fost la București pentru a vizita centrul de fizioterapie „Sfântul Nectarie”după care a postat următorul mesaj:” Săptămâna aceasta am vizitat la București un centru de fizioterapie deschis de Primăria Sectorului 6, pentru a vedea la fața locului dotările și mecanismul prin care acesta se auto-susține din punct de vedere financiar.
După cum probabil vă amintiți, în vara acestui an eram pregătiți să depunem un proiect pentru transformarea fostei băi comunele pe care am recuperat-o de la Ministerul Transporturilor într-un centru de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice. Din păcate, consiliul local s-a împotrivit acestui proiect.
Recent s-a ivit o nouă oportunitate de finanțare a proiectului prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, iar în prezent lucrăm la studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru a îndeplini cerințele, de data asta mai dificile din punctul de vedere al documentației necesare obținerii finanțării. Proiectul trebuie depus până la 1 martie 2024.
Dacă proiectul va fi aprobat și implementat, 600 simerieni de vârsta a III-a vor beneficia anual de servicii de asistență socială și recuperare (fizioterapie, kinetoterapie și masaj, consiliere psihologică şi psihoterapie, cabinet medical, sală de gimnastică, săli pentru terapia de grup, pentru terapie ocupaţională şi orice alte tipuri de terapii necesare beneficiarilor sau alte activităţi derulate, etc.) și 100 dintre ei vor primi servicii la domiciliu, acompaniate de mici reparații la locuințe conform nevoii lor (rampe de acces, eliminarea pragurilor, modificări de mobilier pentru a facilita mobilitatea, preșuri antiderapante etc.). Nu am uitat în niciun moment de nevoile persoanelor vârstnice sau ale celor vulnerabile și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a-i ajuta.
Chiar dacă acest proiect pare utopic în viziunea unor consilieri locali, Centrul de Sănătate Sfântul Nectarie din București pe care l-am vizitat demonstrează contrariul. Acesta se autosusține. Practic, 80% din proceduri sunt acoperite de Casa Națională de Sănătate iar serviciile în proporție de 20% sunt oferite contra-cost. Important este să obținem finanțarea pentru reabilitarea Băii Comunale, dotarea Centrului cu tot ceea ce este necesar și angajarea echipei de specialiști, toate suportate din bani europeni pe o perioadă de 4 ani. Pe această perioadă de implementare a proiectului serviciile vor fi gratuite în proporție de 100%. Dumnezeu să ne ajute!”, a scris pe pagina de socializare primarul Iulius Bedea