La Aqualand Deva, relaxare şi distracţie
Au fost efectuate mai multe acţiuni de igienizare a bazinelor iar saunele şi salina au fost recondiţionate
Clienţii parcului acvatic pot utiliza toate bazinele
În luna februarie şi martie s-au executat lucrări de mentenanţă şi igienizare la bazinul cu valuri, bazinul de relaxare și bazinul pentru adolescenţi. Acestea pot fi utilizate în condiţii normale de funcţionare.
“Complexul acvatic este dotat cu şapte bazine de înot de diferite dimensiuni, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, unul dintre acestea fiind dotat şi cu o instalaţie de generat valuri, tobogane, iar zona de şezlonguri are pardoseala încălzită. Clienţii mai au la dispoziţie la mezanin: zonă de relaxare, saună tunisiană, finlandeză şi de relaxare; grotă salină; cabinete de masaj, zonă de terapie cu peşti exotici şi sală de forţă&fitness”, afirmă Irinel Faur, directorul S.P.I.G.M. Deva.
„Cei de la Compartimentul administrare al Aqualand Deva au efectuat mai multe acţiuni de igienizare a bazinelor. Saunele şi salina au fost recondiţionate, în vederea obţinerii unei relaxări profunde. În cel mai scurt timp o să avem aici şi o cameră de relaxare bazată pe aromaterapie şi muzică ambientală. De asemenea, va fi reabilitat vestiarul cu un mobilier nou şi se va modifica sistemul de intrare.
În luna februarie au fost organizate la Aqualand două evenimente, unul a fost de Valentine Day’ iar celălalt de Dragobete. Şi în această lună a avut loc un eveniment, organizat cu ocazia zilei de 8 martie”, a declarat Corinna Flavia Costea, şef Serviciu Baze Sportive şi de Agrement.
La Dog Park, concursul ”Câinele lunii” şi cursuri de dresaj gratuite
”La sfârşitul lunii februarie s-a închis patinoarul din Parcul Cetate. Patinoarul a avut, anul acesta, un adevărat succes în noua sa locaţie. Media obţinută în lunile decembrie 2018, ianuarie şi februarie 2019 a fost de 400 persoane pe zi. De aceea ne-am propus, ca anul viitor, să le facem copiilor o frumoasă surpriză şi să avem şi un atelier al lui Moş Crăciun.
Avem noutăţi şi de la Dog Park. Aici are loc, în fiecare lună, concursul ”Câinele lunii” iar câştigătorul este propus şi ales de iubitorii de animale care frecventează tot timpul locaţia. De la mijlocul lunii martie, aici sunt organizate cursuri de dresaj gratuite pentru căţei”, a precizat Corinna Costea.
Maria Hogman