Vicepreședintele CJ Hunedoara: Când mai are timp să lucreze domnul prefect, având în vedere că are foarte multă treabă pe Facebook?
Alin Țambă, vicepreședintele Consiliului Județean(CJ) Hunedoara pune “punctul pe i” în ceea ce privește situația din Primăria Simeria și îi atrage atenția prefectului că a obținut această funcție printr-o numire, iar Iulius Bedea a fost ales în funcția de primar.
Alin Țambă: Să nu uite domnul prefect că dânsul este numit, domnul primar a fost ales
“După gestul făcut de prefectul județului, respectiv de a posta acel filmuleț, îmi este foarte clar că liberalii nu au în minte decât campania electorală de la Simeria. Îmi pare rău să spun acest lucru, dar nu știu dacă în țară mai este un prefect care să comunice la modul în care o face domnul Marian. Eu nu știu când mai are timp să lucreze, având în vedere că are foarte multă treabă pe Facebook!
Și mai am o întrebare… Consilierii personali ai prefectului, care sunt și ei plătiți din bani publici, are un om, plătit din bani publici care nu face altceva decât să-i facă imagine?
Este de dorit să comunici cu cetățeanul, dar o comunicare excesivă cu atacuri la colegii de alianță, cu toate aceste răutăți pe care ți le asumi în nume personal, sperând doar să-ți crească vizibilitatea nu este în regulă. Să nu uite domnul prefect că dânsul este numit, domnul primar a fost ales. Din punct de vedere politic alesul uninominal este omul care a reușit să convingă cetățenii că este soluția la probleme lor”, a spus Alin Țambă în cadrul unei emisiuni de la un post local de televiziune.
Alin Țambă: Coaliția nu funcționează la nivelul județului și eu am spus lucrul acesta mai demult
Pentru orice primar care nu are o majoritate în Consiliul Local situația ar fi la fel de complicată ca la Simeria. Până la o a doua victorie care va consolida primul mandat a lui Iulius Bedea, după care lucrurile încep să se liniștească, scopurile politice sunt primordiale. Mie îmi pare rău că tocmai, acolo a fost o problemă și cu domnul viceprimar (Pavel Hațegan, n.r), tocmai colegii noștri de coaliție aș putea spune, fac aceste “intrări” care nu-și au rolul și rostul. Aceste lucruri nu le pot pune decât pe seama dorinței lor de a crește în sondaje. Dar o spun de fiecare dată, noi cei care lucrăm în administrația publică locală, avem obligația să muncim pentru cei care ne plătesc salariul. Din păcate lipsește această conștiință a unor oameni politici care nu-și dau seama că rolul lor este cel de a sluji de a-i servi pe semenii lor.