Meniu Principal

Rotary Club Deva Castrum a premiat desene realizate de copiii deveni

Peste 60 de desene, cele mai bine realizate tematic şi artistic, au fost selecţionate pentru o expoziţie temporară, ce a fost organizată în Sala ProArte a Colegiului Naţional „Decebal”

 Vernisajul expoziţiei, prezentarea temei şi premierea celor mai bine realizate tematic şi artistic desene a avut loc miercuri, 20 martie, ȋncepând cu orele 13 ȋn Sala ProArte a Colegiului Naţional Decebal.

Rotary Club Deva Castrum, ȋmpreună cu Interact şi RotaKids Club Deva Castrum, se află ȋn al doilea an ȋn care promovează ȋn rândul copiilor acţiuni de coştientizare a grijii pe care trebuie să o avem faţă de apă, animale, peisaj, aer, pădure şi tot ce ȋnseamnă natură.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rotary International  a declarat luna martie Luna apei şi igenizării

Poluarea naturii, sub diferitele ei forme, a devenit o problemă gravă pentru omenire. Incapacitatea guvernelor de a gestiona situaţia ȋn diferite ţări, birocraţia şi lipsa de interes a administraţiilor locale, lipsa de educaţie, indiferenţa şi neglijenţa cetăţenilor faţă de natură şi resursele ei au devenit subiect de preocupare pentru diferite organisme, instituţii sau organizaţii internaţionale.

„La sugestia copiilor, responsabilul de proiect – Olivia Niţescu a propus un concurs tematic de desene realizate de copii din ciclul primar şi gimnazial. Astfel, peste 60 de desene, din peste 100 primite, au fost selecţionate pentru o expoziţie temporară, ce a fost organizată în Sala ProArte a Colegiului Naţional Decebal”, a declarat reprezentantul Rotary Club Deva Castrum, Camelia Teau.

„Zeci de desene ale unor elevi deveni, care mai de care mai sugestive în ce privește grija pe care oamenii trebuie să o manifeste față de apă și implicit de tot ce înseamnă natură, au fost expuse, ieri, ȋn Sala ProArte de la Colegiul Național Decebal. Evenimentul a fost organizat de către membri Rotary Club Deva Castrum, împreună cu Interact și RotaKids Club Deva Castrum. Este pentru al doilea an, consecutiv, când rotarienii de la Rotary Club Deva Castrum organizează această acțiune”, a afirmat Iulius Firczak, preşedintele fondator al Rotary Club Deva Castrum şi, totodată, preşedintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reprezentanții Interact și RotaKids au premiat cele mai bine realizate desene

Cele mai frumoase desene, din punct de vedere tematic şi artistic, au fost premiate de către membrii juriului din care au făcut parte reprezentanți ai Interact și RotaKids, cea mai bună lucrare fiind premiată de rotarieni cu 300 de lei.

Punctaj maxim a primit, din partea comisiei de jurizare, fiind apreciat ca cel mai bun desen, elevul Bogdan Popovici, din clasa a V-a, de la Colegiul Național „Decebal” Deva.  Maria Pepenar, elevă în clasa a VI – a la aceeași școală a ocupat, la această competiţie, locul doi, iar a treia pe podiumul premianților a fost selectată Mara Teodora Nițu, elevă în clasa a V-a, la aceeași colegiu. Rotarienii au acordat și o mențiune, elevului Tudor Stăncescu, din clasa a VI – a de la Colegiul Național „Decebal”.

Din comisia de jurizare au făcut parte interactori şi rotaKizi şi la această acţiune au fost invitate şi alte cluburi de voluntari din rândul copiilor. A fost prezenţi copii de la Leo Club Sarmizegetusa, Impact Club Decebal precum şi Consiliul elevilor de la Colegiului Naţional „Decebal”.

„Desenele premiate au fost fotografiate, apoi se vor tipării fluturaşi care urmează să fie răspândiţi ȋn toate şcolile din oraş. Partenerul nostru ȋn acest proiect a fost Colegiul Naţional „Decebal”, a precizat Camelia Teau, reprezentantul Rotary Club Deva Castrum.

 

Maria Hogman