Diplomă pentru susținerea sportului
Am primit astăzi, la Primărie, vizita directorului executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, doamna Izabella Kacso-Doboly și a consilierului acestei instituții, Marius Simina.
Am fost onorat să primesc o diplomă de apreciere pentru implicarea activă în activitățile organizate cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, ediția 2023, care mi-a fost acordată totodată și în numele doamnei Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport.
Le-am spus oaspeților noștri că administrația publică locală susține sportul, am detaliat proiectele pe care le avem în acest domeniu și am discutat despre activitatea Clubului Sportiv Municipal Deva. Am convenit că vom fi în continuare parteneri și în alte evenimente sportive desfășurate în municipiul Deva. În ceea ce privește Săptămâna Europeană a Sportului, am aflat cu bucurie că județul Hunedoara s-a clasat pe locul I în țară cu 61 de activități sportive desfășurate, iar Deva a fost lider județean în organizarea acestora.
Le mulțumesc încă o dată pentru diploma și medalia oferită!
Mulțumesc de asemenea, tuturor partenerilor noștri implicați în acest an în evenimentul ,,Săptămâna Europeană a Sportului la Deva”.
Deva iubește sportul și mișcarea!
Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva