Meniu Principal

Mihai Panaitescu, regizor: “Teatrul trebuie să fie în mijlocul vieții noastre”

TAD îşi propune 14 producții noi în acest an și 5 participări la festivaluri naționale și internaţionale, cu producții propii

 

“Definim publicul de mâine”

Anul acesta, Teatrul de Artă Deva ne-a bucurat cu spectacole minunate, pentru toate categoriile de vârstă.

“Teatrul, pentru publicul tânăr, este o ramură  importantă şi noi, prin spectacole, ne dorim ca ei să interacționeze cu ceva viu și, ca atare, să le pese. A lucra cu oameni e în general complicat, iar în teatru poate fi o mare încercare dar, aducând tinerii la teatru, definim publicul de mâine.

Spectacolele noastre sunt o invitație spre empatie, locul în care nu stai doar confortabil într-un fotoliu, ci în care îți îndrepți privirea spre oameni diferiți de tine, îi asculți și le înțelegi acțiunile, iar copiii și tinerii au nevoie de acest tip de comunicare. Din acest motiv, ne alegem subiectele cu atenție, pentru a fi în acord cu realitatea din jurul nostru.

De la an la an, avem tot mai mulți spectatori, iar asta cred că e cea mai importantă măsură”, menţionează Mihai Panaitescu, regizor.

 

 

În ziua de 1 februarie, la Teatrul de Artă Deva, au avut loc două premiere, primele din acest an

“Ziua a debutat cu premiera spectacolului pentru copii „Vestitul Peticilă” în regia lui Eugen Pădureanu. În prezența a sute de copii, Ica Pufușica (Andreea Pascu), Lușa Cățelușa (Roxana Olșanschi) și Peticilă (Eugen Pădureanu) și-au spus povestea prin cântec, bună dispoziție și au antrenat copiii în jocul lor, reușind să realizeze un spectacol cald, interactiv, de la care micii spectatori, și nu numai, au plecat fredonând. Zecile de mesaje primite ulterior ne îndreptățesc să credem că am reușit, încă o dată, să prezentăm un spectacol potrivit pentru cei mici, din care au tras multe învățâminte”, a precizat actrița Roxana Olșanschi.

Regizorul spectacolului, Eugen Pădureanu a declarat despre piesa de teatru „Vestitul Peticilă”, că „este un spectacol vesel despre solidaritate și despre puterea prieteniei. Atunci când credem că totul este pierdut și că nu mai este nimic de făcut, nu trebuie să  renunțăm la luptă, trebuie să cerem ajutorul prietenilor, trebuie să nu lăsăm frica să pună stăpânire pe noi și trebuie să facem tot ce ne stă în putință să îi învingem pe cei care ne cred slabi și neputincioși. Asta se întâmplă și în spectacolul nostru și tare ar fi bine să se întâmple și în viața reală, a noastră, a tuturor. Este un spectacol vesel, original, gustat în egală măsură și de copii și de adulți”.

 

O neașteptată și spumoasă comedie

În aceeiaşi zi, seara, TAD a prezentat comedia „Un bărbat și mai multe femei”, în regia lui Eugen Pădureanu . „Ce se întâmplă când monotonia bate la ușa unei căsnicii, ce se întâmplă când suspiciunea de infidelitate se strecoară în aceeași căsnicie? Am putea să credem că o dramă e pe cale să se nască, mai ales când birocrația intră și ea în joc, cerând o adeverință buclucașă. Când toate acestea se întâmplă în visul celui cu musca pe căciulă, drama se transformă într-o neașteptată și spumoasă comedie. Este o comedie în care ne-am putea recunoaște câțiva dintre noi, o comedie care ne amintește de realitatea noastră socială și care, totodată, prin finalul neașteptat ne face să medităm mai mult asupra gândurilor și faptelor noastre”, a precizat regizorul și actorul Eugen Pădureanu.

Aplauzele care au răsplătit munca actorilor arată că această producție se va juca mult timp de acum încolo. De altfel, TAD a programat deja pentru data de 22 martie o nouă reprezentație cu „Un bărbat și mai multe femei”.

 

“Vestitul Peticilă” la Mediaş şi „O noapte furtunoasă” la Sebeş

Pe data de 10 februarie, teatrul devean a ajuns din nou la Mediaș cu Vestitul Peticilă, iar în 12 februarie, echipa Teatrului de Artă din Deva a fost la Sebeş cu spectacolul „O noapte furtunoasă”, pus în scenă după comedia cu acelaşi nume de Ion Luca Caragiale, în regia lui Mihai Panaitescu (regizor secund: Marian Stan). Din distribuţie au făcut parte: Mihai Feier, Roxana Olsanschi, Mihai Panaitescu, Eugen Pădureanu, Cristina Lazăr, Andreea Pascu, Marian Stan; scenografia: Dorotheea Iordănescu.

O dramă romantică despre doi oameni care se reîntâlnesc pentru a-şi împlini povestea, rămasă neterminată.

 

Spectacole pentru minte şi suflet

Pe 23 februarie l-aţi putut  revedea pe îndrăgitul Bebe Cotimanis în  piesa „Cafeaua domnului ministru”, în regia lui Daniel Bucur.

„Este a treia premieră din 2019 pe scena TAD… tot o super comedie, de data asta una mai … neagră. Protagoniștii, prieteni vechi și dragi: Cotimanis Constantin, Iulia Dumitru, Ada Dumitru, alături de noul prieten Dan Bucur, semnatarul regiei şi scenografiei.

Spectacolul “Anonimul venetian” a avut loc la Teatrul de Artă Deva,  miercuri, 27 februarie.  Anonimul veneţian este un spectacol sensibil, profund, emoţionant. Ea şi El îşi trăiesc dragostea dincolo de vreme, într-o Veneţie în care iubirea înseamnă libertatea de a înfrunta zâmbind viaţa şi moartea deopotrivă. Iubirea lor pare să dureze cât o clipă… sau cât o viaţă” , apreciază Mihai Panaitescu, regizor. Distribuţia: Claudia Ieremia, Zoltan Kovacs, regia – Ion Ardeal Ieremia.

Proiecte pentru acest an

În acest an, Teatrul de Artă Deva are multe surprise pentru publicul hunedorean.

„Strategia culturală a acestei stagiuni stă pe doi piloni: autori clasici (Shakespeare și Caragiale) și autori contemporani care prezintă oglinda realității pe care o trăim (Ken Kesey, Leonid Zorin, Matei Vișniec). Ne propunem 14 producții noi în acest an și 5 participări la festivaluri naționale și internaționale cu producțiile noastre. Avem multe surprize plăcute pentru public în această stagiune. Participăm în mod activ la Sesiunea Franța-România prin asocierea cu două companii teatrale din Paris, precum și montarea unui spectacol în limba franceză, respectiv Ultima Dorință (adaptare în limba franceză realizată de Codrina Pricopoaia).

La începutul lunii martie se va definitiva un proiect ambițios care a început în luna decembrie a anului trecut: „Zadarnicele chinuri ale dragostei”, o adaptare după W.Shakespeare, în regia lui Ștefan Iordănescu”, precizează Mihai Panaitescu.

 

„Deva Performing Arts Festival”O săptămână de spectacole la Teatrul de Artă Deva și în aer liber

Teatrul de Artă Deva organizează, în luna  mai, a doua ediție a festivalului  „Deva Performing Arts Festival”, un eveniment care va cuprinde spectacole la Teatrul de Artă și în aer liber.

“Iubitorii de teatru sunt invitați în luna mai la cea de a doua ediție a festivalului „Deva Performing Arts Festival”, unde vor avea ocazia să vizioneze spectacole prezentate atât de trupe din România cât și din afara granițelor. Evenimentul își propune să atragă publicul spre fenomenul teatral și artele spectacolului – nu doar localnicii, ci și turiștii – conducând astfel la posibilitatea dezvoltării turismului cultural, de care să beneficieze întreaga comunitate ”, a declarat Mihai Panaitescu, managerul TAD.

 

Maria Hogman