Meniu Principal

DEVA: În atenția solicitanților de locuințe ANL!

Termen limită pentru actualizarea dosarelor – 13 octombrie 2023!

Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința persoanelor din municipiul Deva care au solicitat repartizarea unei locuințe ANL obligația de actualizare a dosarelor, până în data de 13 octombrie 2023, în vederea întocmirii LISTEI DE PRIORITĂȚI în soluționarea cererilor de locuințe destinate închirierii, pentru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 ani la data depunerii cererii.

Conform legii, lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe ANL se reface ori de câte ori este cazul, dacă în anul respectiv urmează să se finalizeze și să repartizeze locuințe noi pentru tineri, destinate închirierii, dacă titularii cererilor de locuințe înscriși în lista aprobată inițial nu mai îndeplinesc criteriile de acces la locuință sau dacă există locuințe pentru tineri rămase vacante, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul lunii anterioare aprobării listei.

Documentele pentru actualizarea dosarelor se DEPUN la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4) – Biroul Fond Locativ, Compartiment Administrare Locuințe ANL, de luni până joi, între orele 8:00-16:30 și vineri, între orele 8:00-14:00.

Lista actelor necesare pentru actualizarea dosarelor de locuințe ANL poate fi consultată pe site-ul DAS Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații – Locuințe ANL sau la sediul instituției. Dosarele care nu vor fi actualizate până în data de 13 octombrie 2023 nu vor fi incluse pe lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe.

IMPORTANT! Solicitanții de locuințe ANL care nu mai doresc menținerea dosarului în evidența Direcției de Asistență Socială Deva sunt rugați să-și exprime opțiunea printr-o cerere scrisă, depusă la sediul instituției sau transmisă online, pe adresa: dasdeva@primariadeva.ro.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 – Biroul Fond Locativ (Locuințe ANL), în timpul programului de lucru.

DE REȚINUT! Toți solicitanții de locuințe ANL aflați în evidența Direcției de Asistență Socială Deva au fost notificați, în scris, cu privire la termenul limită de actualizare a dosarelor.

Până în prezent, 217 persoane din municipiul Deva, cu vârste între 18 și 35 ani, sunt cuprinse pe lista de acces la locuințe ANL.

Direcția de Asistență Socială Deva