Meniu Principal

Lansarea volumului de debut al Mihaelei Piruș

Volumul „Am alergat și-am stat în gândul meu” cuprinde versuri de factură modernă, cu un puternic filon filosofic

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 14 februarie 2019, ora 1700, la Galeria de Artă „Forma” din Deva, lansarea volumului de debut al Mihaelei Piruș, intitulat „Am alergat și-am stat în gândul meu”.

Autoarea este absolventă a Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie. Este licențiată în fizică-informatică la Universitatea de Vest din Timișoara, are un master în filosofie și științe socio-umane.

Mihaela Piruș a îmbinat în mod strălucit latura reală și cea umană a pregătirii ei și le-a transpus în pagini de literatură.

Dragostea pentru literatură și pentru scris, mărturisește autoarea, o datorează mamei sale: „Chemarea către scris se datorează mamei mele. Eram cu gândul la mama mea când am așezat primele cuvinte într-o poezie, puerilă ce-i drept, rămasă doar în gândurile și amintirile mele. Îndrăgostită de poezie, am mai încercat, am mai scris, așa, prin anii ’90, aveam 14, 15 ani… pe la 16 ani pot spune că m-am ancorat cu seriozitate și încredere către muza și inspirația care simțeam că curgeau, curgeau…”.

Volumul „Am alergat și-am stat în gândul meu” cuprinde versuri de factură modernă, cu un puternic filon filosofic, urmate de eseuri, adevărate poeme în proză, pe teme de mare actualitate, începând cu iubirea și terminând cu considerații legate de dragoste, estetică, sport, sănătate, credința în Dumnezeu.

Ultimele pagini ale cărții cuprind citate din oameni celebri, de la Seneca și Aristotel la Shakespeare și Voltaire, de la Nicolae Iorga la George Bacovia, precum și o serie de aforisme și proverbe.

În versurile pe care le scrie, Mihaela Piruș se definește foarte sugestiv, așa cum este acest autoportret din poezia Ce  sunt  eu… :

Ce sunt?

Un fulger ce se topeşte…

O stea invizibilă, insipidă,

O inimă termică fără lucru mecanic…

Ce-s eu

să cer o lacrimă, un cuvânt, o faptă?

Un alun înfloritor…

 Întâlnirea cu Mihaela Piruș și invitații săi va fi urmată de o sesiune de autografe pe volumul de debut al acesteia.

Manager,

Ioan Sebastian Bara