Meniu Principal

Natalia Intotero: Două zile pline de evenimente, acasă, în județul Hunedoara

Am început weekendul cu vizita ministrului sănătății, domnul Alexandru Rafila, la ambulatoriul de specialitate din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.
  •  Am participat, de asemenea, la Zilele Hunedoarei, un eveniment organizat în cinstea hunedorenilor, celebrând frumusețea și unicitatea locului. Doresc să îl felicit pe Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, pentru modul în care se implică în dezvoltarea și promovarea zonei.
  • Duminică, am participat la cea de-a treia ediție a evenimentului „Vălişoara tradițională”, prin care oamenii locului își serbează comuna lor, Vălişoara, un loc de poveste, aflat în Țara Zarandului. Evenimentul a fost o explozie de culori, dansuri și cântece tradiționale care au bucurat sufletul. O felicit pe Camelia Bedea, primarul comunei Vălișoara, pentru că an de an reușește să aducă împreună comunitatea din zonă și astfel, să păstreze pasiunea și dragostea pentru obiceiuri și tradiții.

Am încheiat seara cu finala Campionatului Județean de Fotbal al Organizației Județene TSD Hunedoara, la Brad. Felicitări tututor echipelor și organizatorilor. Felicitări Călin Dineș și domnului primar Florin Cazacu pentru susținerea acestui eveniment dedicat tinerilor.



(Stirea urmatoare) »