Începe aventura în pădurenime. Start la EnduroPANORAMA 2023
Un eveniment spectaculos cu peste 500 de concurenţi, participanţi de pe trei continente, mai bine de 300 de kilometri de concurs şi zeci de probe speciale – asta îi aşteaptă în acest an pe iubitorii sportului cu motorul. În perioada 3-6 mai, în localitatea Ghelari, judeţul Hunedoara, va avea loc a 15-a ediţie a concursului internaţional de hard enduro “enduroPANORAMA”, organizat de către MOTO CLUB HAITA din Deva.
Competiţia va debuta miercuri, 3 mai 2023 din zona localităţii Ghelari, cu o zi scurtă care va pregăti concurenţii pentru provocările şi surprizele următoare: “Startul se dă la ora 10 pentru un traseu de circa 50 de kilometri, este ziua de încălzire care nu ar trebui să pună mari probleme, mai ales dacă vremea va fi frumoasă. Ziua a doua are un traseu dublu ca lungime şi mult mai dificil, traseu amenajat în zona comunelor Lelese şi Bunila. Una dintre probele speciale este cea din fosta carieră de marmură din satul Alun, una dintre cele mai vestite provocări din competiţiile autohtone. Ziua a treia traseul este de circa 100 de kilometri, iar probele cele mai spectaculoase vor fi în zona Hăjdău. Concursul se va încheia sâmbătă, 6 mai 2023, cu un finiş plin de provocări în zona fostei exploatări miniere din Ghelari. Publicul trebuie să ştie că startul se va da la ora 10, enduriştii au de parcurs vreo 40 de kilometri, iar cei mai buni vor termina cursa în jurul orei 11. Şoferii care circulă, în această perioadă, pe drumurile din zona de concurs sunt rugaţi să fie atenţi în locaţiile în care traseul intersectează căile de acces, ne cerem scuze localnicilor pentru eventualul disconfort”, spune Felix Predescu, unul dintre membrii echipei HAITA Deva. Premierea va avea loc sâmbătă, la ora 16, la Pensiunea Panorama, loc unde este şi tabăra de bază a evenimentului.
Traseul de concurs însumează 300 de kilometri de probe speciale prin cele mai pitoreşti cotloane ale Munţilor Poiana Ruscăi, pe raza comunelor Ghelari, Lunca Cernii, Topliţa, Bunila, Teliucu Inferior, Lelese şi Răchitova. Faţă de ediţiile anterioare, membrii MOTO CLUB HAITA au făcut unele schimbări în structura evenimentului: “A apărut o nouă clasă de concurs, adică, pe lângă clasa “profi”, cea de “experţi” şi “hobby”, există şi clasa “shorty”, care va avea un traseu mai scurt şi mai puţin dificil, o clasă destinată începătorilor sau seniorilor. Avem foarte mulţi participanţi străini, aşa că am decis ca evenimentul să se termine sâmbăta pentru ca să le fie mai simplu să plece către case. Oricum primii concurenţi vor ajunge la Ghelari sau la pensiunile din zonă încă din această sâmbătă. Cei mai mulţi concurenţi vin din Austria şi Germania, dar pe lângă riderii din mai toate ţările europene, chiar şi Islanda, avem sportivi din Statele Unite ale Americii şi Singapore”, declară Felix Predescu.
Frumuseţea traseelor şi a peisajelor din Ţinutul Pădurenilor a devenit notorie printre sportivii din România, dar mai ales printre practicanţii de hard enduro din toate colţurile Europei, astfel încât la ediţia din acest an a concursului EnduroPANORAMA se vor alinia la start un număr de peste 500 de concurenţi, la care se adaugă staff-ul tehnic. O parte dintre cei înscrişi aduc cu ei şi familiile, inclusiv puşti de câţiva ani.
Desfăşurată sub egida Federaţiei Române de Motociclism, întrecerea sportivă punctează în Campionatul Naţional de Hard Enduro, fiind etapa numărul II din acest sezon competiţional.