Acum 20 de ani, ziua de 23 noiembrie a fost, ca şi azi, o zi ploioasă. Cu toate acestea zeci de mii de români s-au adunat în Piaţa Revoluţiei pentru a asculta discursul public al preşedintelui american George W. Bush.

Cu două zile mai devreme, Summitul NATO de la Praga anunţase extinderea Alianţei prin primirea de noi membri. România a fost invitată să devină membră a Alianţei Nord Atlantice, împreună cu Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia. Prin aderarea acestor noi membri se dorea consolidarea securităţii pentru toate ţările din zona euro-atlantică și atingerea obiectivului comun: o Europă întreagă și liberă, unită în pace și prin valori comune.

Iar preşedintele Statelor Unite ale Americii a venit în vizită oficială la Bucureşti pentru a întări mesajul Alianţei. Chiar înainte de a lua cuvântul, norii s-au risipit şi pe cer a apărut curcubeul, anunţând zile mai bune pentru România. A fost un moment unic.

După 20 de ani, România este acum membră cu drepturi depline a NATO. Militarii români sunt apreciaţi ca fiind parteneri de nădejde, aliaţi curajoşi şi de încredere, pe care te poţi baza în orice moment.

Acum, România are un rol esenţial în cadrul NATO. Ea devenit centrul de greutate în regiunea Mării Negre în conformitate şi cu noul concept strategic al NATO prezentat la Madrid în cadrul summitului din iunie.

În baza acestei noi viziuni, s-a decis trimiterea de trupe suplimentare pe flancul de est al NATO, dezvoltarea infrastructurii de apărare a graniţei de est pentru a descuraja orice intenție de agresiune asupra vreunui stat NATO.

Toate aceste măsuri au un scop comun, consolidarea prezenței NATO de la Marea Neagră la Marea Baltică.

A fost decizia de a adera la NATO o decizie bună pentru România? Acum, la douăzeci de ani de la invitaţia Alianţei, se arătă cu certitudine că a fost o decizie politică justă. Şi am două constatări de făcut.

Prima este că, de la înfiinţarea acestei alianţe militare – în 1949- între statele europene membre ale organizaţiei nu a mai avut loc niciun conflict militar deschis sau de altă natură. Aceasta este realitatea istorică.

A doua constatare este că, deşi războiul din Ucraina se desfăşoară în proximitate, pentru prima dată în istoria ei, România nu mai este singură şi izolată în faţa pericolului extern. Ci este parte a unui sistem militar defensiv complex, cu capabilităţi tehnice şi tehnologice de cel mai înalt nivel. Şi, în plus, NATO este gata să apere România şi toate celelalte ţări aliate.

Războiul din Ucraina este un război al deciziilor politice. De aceea şi încheierea lui este condiţionată tot de decizii politice. Sper şi îmi doresc ca raţiunea şi înţelepciunea să învingă şi toată suferinţa generată de această confruntare militară brutală să ia sfârşit. Viaţa trebuie să prevaleze asupra morţii. Aceasta este calea de urmat în secolul XXI. Singura validă. Singura sustenabilă.