„Târgul de iarnă” de la Deva se deschide joi, 1 Decembrie 2022
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită în perioada 1 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023, în Piața Victoriei (pe platoul din fața Centrului Cultural), la cel mai așteptat eveniment al sărbătorilor de iarnă din municipiul Deva – „Târgul de Iarnă”. Acesta va reuni zeci de expozanți din județul Hunedoara și din alte zone ale țării, zilnic, între orele 10:00 – 21:00. Vă așteaptă produse și bucate tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă.
Întreaga zonă în care se desfăşoară „Târgul de Iarnă” 2022 va fi iluminată într-un mod inedit, transformându-se într-un loc de poveste din care nu va lipsi bradul de Crăciun, căsuța lui Moș Crăciun, dar și o mulțime de surprize, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Atmosfera feerică va fi întregită cu cântece de iarnă.
Pe scena din Piaţa Victoriei vor avea loc în toate weekend-urile din luna decembrie 2022, precum și în zilele premergătoare Crăciunului și Anului Nou, concerte de colinde și cântece de Crăciun, susţinute de interpreți şi ansambluri renumite, atât din zonă cât și din țară.
Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva