LUCRĂRI ÎN COMISIA PENTRU APĂRARE
Dintre proiectele de acte normative aflate pe ordinea de zi a ședinței de azi aș dori să mă refer la câteva.
Primul este PL-x 626/17. 10.2022 “Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.33/2022 privind reglementarea unor măsuri financiar fiscale şi bugetare”.
În intervenţia pe care am avut-o, am arătat că România are statut de candidat la aderarea la OCDE, conform Deciziei Consiliului OCDE din 25 ianuarie 2022 și de aceea se impune cu necesitate modificarea Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte prin completarea Anexei nr. 1, adăugând și Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. La 10 iunie 2022, România a primit foaia de parcurs pentru aderare și totodată cheltuielile care sunt asociate procesului de aderare.
Am propus un aviz favorabil care a și fost adoptat prin votul membrilor Comisiei.
Un alt proiect de semnalat a fost PL-x 594/22. 10.2018 “Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”.
S-a pus problema armonizării reglementărilor naționale cu cele europene în problema semnalizării rutiere. Am considerat inițiativa legislativă ca fiind necesară și utilă. Am dat un raport favorabil.
Următorul proiect dezbătut a fost o inițiativă a deputaților și senatorilor PSD și anume Pl-x 609/11. 10.2022 “Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal”. Obiectul de reglementare îl constituie includerea categoriei celor care nu datorează impozit pe mijloacele de transport, reduceri sau scutiri de la obligația plății taxelor special a beneficiarilor Legii nr. 168/2020. În fond este vorba despre legea pe care am promovat-o eu privind recunoașterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat.
Am propus un aviz favorabil care a fost aprobat.
Aş dori de asemenea să evidenţiez PL-x 287/20. 05.2020 Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului.
La dezbateri, am susținut că în esență este un proiect bun, un sprijin necesar pentru situații dificile în care apar probleme de sănătate, care nu le sunt imputabile persoanelor afectate. Însă nu mi se pare adecvat ca funcționarea Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” să fie inclusă în Legea nr.360/ 2002 privind statutul polițistului deoarece în cadrul Academiei se obțin și grade militare pentru instituțiile militare (Jandarmerie, DSU, IGSU, DGIPI sau IGAV) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Totodată am apreciat că trebuiau consultate toate componentele sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională care organizează învățământ superior așa cum sunt MApN și SRI. În acest sens am pregătit un alt proiect care vizează și modificarea Legii nr. 80/ 1995 privind statutul cadrelor militare. În final am propus un raport favorabil cu amendamente, care a fost aprobat.
O altă inițiativă legislativă înscrisă pe ordinea de zi de azi a fost și Pl-x 181/11. 04.2022 “Propunere legislativă privind regimul articolelor
Pirotehnice”. Proiectul a fost amânat două săptămâni însă termenul nu s-a dovedit a fi suficient pentru o completă edificare asupra întregii problematici de ordin legislativ. Am remarcat că textul propus acordă o libertate totală folosirii materialelor pirotehnice, inclusiv de către copii, și este permisă deținerea de astfel de substanțe în cantități interzise de legislația actuală de către persoane fizice. Ca atare am propus o amânare de 30 de zile care a și fost adoptată prin vot.
Viorel Salan, deputat PSD
« Viorel Salan: “Am reluat ritmul normal de lucru după încheierea pandemiei” (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Primăria Deva- Informare »