Meniu Principal

RMN de ultimă generație la spitalul din Hunedoara

Fiind un aparat esențial și chiar vital în multe cazuri medicale, dotarea cu un RMN e absolut necesară. Spre ex­emplu, cel din municipiul Hunedoara, unitate sanitară la care apelează nu numai locuitorii din municipiul Hunedoara, dar și din împreejurimi. Aici, o astfel de investiție se concretizează printr-un efort comun al conducerii instituției și a administrației publice locale și județene.

Cooperare între intituții

„ Ministerul Sănătății a alocat suma de 5.355.000 de lei pen­tru Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, în vederea achiziționării unui aparat RMN de ultimă generație. Va fi pentru prima oară când în spitalul nostru se va aduce un asemenea aparat, până acum, pacienții care aveau nevoie de o astfel de investigație fiind nevoiți să meargă fie la Spitalul Județean de Urgență Deva, fie la clinici private. Este o promisiune mai veche pe care municipalitatea și spitalul au fă­cut-o hunedorenilor. A venit, iată, momentul să o îndeplinim. Licitația a fost demarată, iar în câteva luni sperăm să operaționalizăm RMN-ul. Spațiul a fost identificat, în această perioadă pregătindu-l conform normativelor, pentru a fi instalat aparatul. Îi mulțumesc primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, precum și președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor și deputatului hunedorean Ilie Toma pentru întregul sprijin acordat în obținerea acestei finanțări, făcând posibil ca decidenții din Ministerul Să­nătății să conștientizeze necesitatea demersului investițional și importanța lui pentru sistemul medical hunedorean”, spune managerul spitalului din Hunedoara, Radu Budae.

Deasemenea, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a subliniat faptul că este important întregul sistem sanitar hunedorean, iar dotarea cu aparatură medicală modernă alături de atragerea unor specialiști în fiecare ramură constituie cheia către un act medical performant. „ Îmi doresc ca hunedorenii să se trateze la ei în județ să mai fie puși pe drumuri pentru a ajunge în diverse centre universitare ca să-și găsească vindecarea. Este un deziderat pe care îl vom dezvolta, în continuare. Nimeni nu trebuie să sufere din pricina vreunei afecțiuni ce implică bani mulți și deplasări, investigații pentru care nu există infrastructură sau profesioniști în județ. Dreptul la sănătate trebuie să fie al tuturor”, a punctat șeful județului. „Fiind un locuitor al mu­nicipiului Hunedoara, este firesc și mai ales de bun simț să nu uit de unde am plecat și în special să nu mă îndepărtez de oamenii de aici. De asemenea, în trecut, lucrând la Casa de Pensii, am avut posibilitatea să cunosc mai bine dificultățile cu care se con­fruntă vârstnicii cu multiple afecțiuni, așa că nu am putut rămâne indiferent la nevoile reale din teritoriu”, a declarat deputatul Ilie Toma. „O investiție de un asemenea prag valoric, cum e un RMN, este finanțată, de regulă, în cazul spitalelor județene, însă ținând cont că adresabi­litatea spitalului din Hunedoara este una foarte mare, adică la fel ca și cea a spitalul județean, este justificată o astfel de nevoie, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, înțelegând necesitatea. Doresc să-i mulțumesc atât dumnealui cât și președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, pentru promptitudine. Spitalul a fost şi rămâne una dintre priorităţile noastre administrative”, a precizat pri­ma­rul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Importanța unui astfel de aparat ultramodern

RMN-ul este o investigație de finețe care aduce un plus decisiv pentru clarificarea unor diagnostice, pentru orientarea abordării chirurgicale, pentru monitorizarea unor tratamente sau post-tratament, fie ca e vorba de sân, de patologia ginecologică, de patologia neurologică sau neurochirurgicală, de RMN-ul fetal sau de screeningul ima­gistic al întregului corp. În 1977 a fost efectuată prima examinare a unei persoane cu ajutorul rezonanței mag­ne­tice, iar producerea imaginii a durat 5 ore cu acest aparat care a fost numit “Indomitable”. După câteva decenii, imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) sau rezonanța magnetică nu­cle­ară (RMN) a devenit o investigație care oferă informații mai precise decât radiografia, eco­grafia sau to­mo­grafia compute­rizată pen­tru diagnosticul accidentelor vascular cerebrale, artritei și tumorilor. Scanarea RMN nu folosește radiații ionizante ca CT și este mai detaliată, poate ilustra toate țesuturile moi și de densitate ridicată, precum oasele. Diferențele dintre țe­suturile normale și cele anormale sunt mult mai clare la scanările RMN decât la CT. În plus, nu are efecte nocive.