AMENDAMENTELE PSD LA OUG 119/2022
PSD va veni cu amendamente pentru a elimina ambiguitățile din OUG-ul redactat de Ministerul Energiei. Ministrul Virgil Popescu a creat o așteptare populației care nu se regăsește în textul OUG. PSD va interveni în Parlament pentru a corecta textul astfel încât așteptarea creată să fie realizată. De asemenea, PSD va introduce în lege în categoria entităților care plătesc preț compensat de 1 leu/KWh și lăcașurile de cult și serviciile de utilități publice (apă, transport în comun) care s-ar scumpi foarte mult dacă nu ar beneficia de compensare.
o Când a emis ordonanța, Ministrul Virgil Popescu a spus că plafonul de 300 de KWh se menține și că doar diferența dintre 255 KWh/lună până la 300 va fi la preț necompensat. Așadar, conform ministrului Virgil Popescu, cineva care consumă 300 de KWh/lună, plătește 0,8 lei pe KWh pentru primii 255 de KWh și prețul necompensat (din contract) pentru diferența de 45 de KWh.
o Însă din textul legii se înțelege că cine depășește 255 KWh plătește întreaga factură la prețul necompensat. Iată textul din ordonanță:
Articolul 1, Alin (1): Prin derogare de la prevederile art. 80 alin. (2) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022-31 august 2023, prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:
b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășește 255 KWh/lună se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1);
o Din text se înțelege că doar cei care se încadrează în „MAXIMUM” 255 kWh/lună beneficiază de compensarea la 0,8 lei/kWh. Prin urmare dacă ai depășit acest plafon nu mai beneficiez de prețul compensat urmând să plătești întreaga factură la prețul necompensat, ceea ce este contrar așteptărilor create de ministrul Virgil Popescu atunci când a comunicat prevederile OUG.
Celelalte amendamente
o Bisericile au fost destul de mult închise în timpul pandemiei. Ar fi inacceptabil să se închidă din nou din cauza facturilor la energie. Suntem creștini ortodocși, catolici, musulmani sau de alte culte în tot timpul anului, nu doar în perioada caldă, când factura e mai mică.
o De asemenea, furnizarea de apă se realizează prin pompe acționate electric. Necompensarea prețului pentru aceste servicii ar crește prețurile nu doar pentru populație, dar și pentru produsele agricole de care avem nevoie acum.
o La fel transportul în comun, bazat pe energie electrică, reprezintă cel mai curat transport. Ar fi aberant ca acesta să intre în faliment. Necompensarea ar conduce inevitabil la majorări uriașe ale biletelor de călătorie, ceea ce ar crea o problema uriașă pentru funcționarea societății
Viorel Sălan, deputat PSD
« Primăria Deva: În atenția cetățenilor ! (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Președintele PSD a reconfirmat necesitatea creșterii pensiilor »