În ultimul timp, o serie de decidenți politici din țara noastră recurg la critici aspre la adresa structurilor europene, nemulțumiți de recomandările care ne sunt adresate. Alții, din linia a doua, nedecidentă, le țin isonul fiind deosebit de afectați de așa zisa reducere a suveranității noastre. Tocmai nerespectarea bunelor intenții exprimate în documentele europene slăbește România deoarece sub masca unor decizii exclusive consemnate de instituții ale statului român se pot realiza un pas înainte și doi pași înapoi în structurarea democrației românești.

Trecutul românesc are mai multe exemple care subliniază vocația europeană a românilor și câteva exemple care ne arată că atunci când decidenții politici au abandonat europenismul, poporul a avut de suferit.

Miron Costin (1633-1691), boier, om politic și diplomat, erudit, subliniază etnogeneza daco-romană comună pentru „lăcuitorii” de la est și sud de Carpați și pentru „românii din țările ungurești”, „toți un neam și odată descălecați sîntu”. Îl continua pe Grigore Ureche (1590-1647), de asemenea boier, erudit, care afirma că „de la Rîm ne tragem” iar limba română are „are multe din limba lătinească că de ne-am socoti pre amănuntu toate cuvintele le-am înțelege”. În secolul al XVII-lea aceștia subliniau prin afirmațiile lor sensul european al ontosului românesc pe coordonatele umanismului.

Dimitrie Cantemir (1673-1723), a fost caracterizat la superlativ de George Călinescu (1899-1965) în „Istoria Literaturii Române-Compendiu”. Menționează acesta: „…un erudit de faimă europeană, domnitor moldovean, prinț moscovit, academician berlinez este un adevărat Lorenzo de Medici al nostru.” „Enciclopedia Britannica” îl enumeră în rîndul marilor savanți europeni.  Cantemir confirmă afirmațiile și argumentația lui Miron Costin. Prin „Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor”, scris inițal în limba latină, tradus apoi de el însuși în limba română definește istoric originea comună a tuturor românilor și unitatea de neam. Pentru această lucrare a consultat peste 150 de izvoare în limbile română, latină, greacă, polonă și rusă. Reiterează astfel filonul european al românismului, pe filieră preiluministă.

Școala Ardeleană, mai ales prin Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Șincai (1754-1816), Petru Maior (1756-1821), o variantă românească a Luminilor europene, argumentează prin erudiție și demers istorico-lingvistic originea românilor și componenta latină ca bază a limbii române, realizând un mare pas în afirmarea conștiinței naționale românești ilustrată de memoriul înaintat Curții de la Viena, „Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae” (1791).

Pașoptismul (1830-1860), ideologie prezentă în întreg spațiul românesc, neprogramatică, dar caracterizată prin doctrina culturală subsumată idealului național și viziune mesianică revoluționară, are un rol semnificativ în dialogul româno-european pentru activarea unei convergențe cu Occidentul. Simion Bărnuțiu (1808-1864) în Discursul din Catedrala de la Blaj (2/14 mai 1848) redefinește coordonatele românismului: originea comună a tuturor locuitorilor din Moldova, Țara Românească și Transilvania, formarea poporului și limbii române în Dacia, necesitatea luptei comune pentru libertate și unitate națională, pe baza dreptului natural ca principiu al unei noi lumi în devenire, moderne. Prin conceptele generale filosofice, prin filosofia dreptului, afirmată de acesta pe coordonatele pașoptismului, exprimă o adevărată profesiune de credință europeană.

Anul 1918 a transformat radical lumea, prefigurând apariția ulterioară a Uniunii Europene. Constituirea României Mari, a celorlalte state naționale pe ruinele imperiilor austro-ungar, rus și otoman,  face parte din acest proces de cristalizare europeană. Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia este un document definitoriu european, prin principiile afirmate. În perioada interbelică un mare om politic și diplomat român, de talie europeană, Nicolae Titulescu (1882-1941), a fost peste un deceniu reprezentantul României la Liga Națiunilor sau Societatea Națiunilor, fiind de două ori consecutiv, în anii 1930 și 1931, președintele forului mondial. Aceasta a fost prima organizație mondială care avea ca scop menținerea securității și prin ea a păcii mondiale. Din nefericire, marile puteri europene nu au înțeles, din motive diferite fiecare, importanța acestei structuri iar Nicolae Titulescu, promotor al ei a fost sacrificat prin înlăturarea sa din politica mondială, din cea europeană.

Al Doilea Război Mondial (1939-1945), instaurarea regimurilor comuniste în Europa Central Răsăriteană, Războiul rece au întârziat generalizarea unei construcții europene. Anul 1989 a determinat o reconfigurare geopolitică a bătrânului continent.  Uniunea Europeană, a apărut în anul 1958  ca structură parțială, redimensionată în anul 1993 prin Tratatul de la Maastricht, apoi prin Tratatul de la Lisabona, valid de la        1 decembrie 2009. Toate statele au aceleași drepturi și obligații dar populiștii atacă UE sub pretextul că aceasta ar afecta suveranitatea unor state membre, în folosul structurilor europene, ceea ce este fals. Și noi, cetățenii europeni din România trebuie să respectăm normele europene în rând cu ceilalți cetățeni europeni și să profităm de absorbția fondurilor europene pentru a asigura o dezvoltare mai rapidă a țării noastre.

Am arătat că, istoricește, românii, în diverse epoci, au înțeles avantajele conlucrării în structurile continentale, că vocația europeană a românilor este una structurală. Trebuie să convingem cât mai mulți cetățeni, cât mai multe persoane din autoritățile decidente din țara noastră că viitorul nostru  va fi mult mai bun  dacă aparținem Uniunii Europene. Bătânul continent depinde de succesul acestei construcții instituționale, de aplicarea acestor principii. România depinde de armonizarea deplină cu structurile europene.

Dr. Gheorghe Firczak