Fonduri suplimentare susținerii investițiilor importante în economie
„Rectificarea bugetară pe care o vom aproba asigură perspectiva unei bune funcționări a serviciilor publice oferite cetățenilor, plata drepturilor sociale, precum și finanțarea programelor și schemelor de ajutor de stat destinate susținerii economiei.
Pregătim o rectificare pozitivă, iar prioritate are finanțarea măsurilor guvernamentale incluse în pachetele de sprijin pentru economie și pentru cetățeni, reducând, în același timp, cheltuielile pentru bunuri și servicii ale tuturor ministerelor.
Alocăm fonduri suplimentare susținerii investițiilor importante în economie, așa cum ne-am angajat prin Programul „Sprijin pentru România”. Bugetul schemei de ajutor de stat va crește de la 6,38 miliarde lei la 7,37 miliarde lei, calificându-se investițiile de cel puțin 1 milion de euro în industria alimentară, producerea materialelor de construcții, producerea de piese auto și industria hârtiei.
Continuăm să menținem măsurile de protejare a cetățenilor, de susținere a serviciilor publice esențiale – activitățile în spitale, în școli, în toate instituțiile statului -, precum și activitatea din industria alimentară și a IMM-urilor. Sunt sectoarele de activitate cu pondere substanțială în bugetul de stat. Totodată, ne aflăm la jumătatea perioadei de implementare a deciziei de compensare a creșterii prețului la carburanți. De la momentul luării deciziei, prețul la carburant a scăzut. Prin urmare, la sfârșitul lunii septembrie vom avea evaluarea completă a efectelor măsurii guvernamentale, o soluție bună având în vedere că am putut cu toții să observăm impactul pe care l-a produs în reglarea prețului la carburanți.
Valorificăm toate oportunitățile de finanțare pe care le avem din fonduri naționale și europene și le punem în valoare în beneficiul cetățenilor români și al economiei naționale”, premierul, președintele Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă.
Vasilică Potecă, senator PNL