Meniu Principal

Activităţi cultural-educative de înaltă ţinută la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara-Deva îşi adaptează activităţile în func­ţie de necesităţile unor categorii tot mai largi de utilizatori. De aceea, biblioteca organizează o serie de evenimente şi oferă, cu sprijinul Con­siliului Judeţean Hunedoara, servicii într-o gamă diversificată, orientate în principal către tinerii noştri utilizatori, pe care îi invităm să ia parte la acestea.

Scurt istoric

Instituție publică de cultură cu caracter enciclopedic, parte integrantă din sistemul informațional și care se adresează tuturor categoriilor sociale pentru informare, documentare, studiu și lectura, Biblioteca Județeană “Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva a primit statutul de bibliotecă a regiunii, în anul 1951, ca urmare a măsurilor luate de guvernul existent la acea dată de reorganizare a bibliotecilor publice existente.

Trebuie să menționăm că la Deva au existat tradiții de lectură publică, înainte de această data.

La 1868 exista Societatea de Lectură Română, loc în care se citeau ziare și se comentau evenimentele vremii. În 1879, societatea condusă de protopopul Papiu – președinte, și de avocatul Francisc Hossu Longin – secretar, avea o bibliotecă.

În 1923, societatea își schimbă numele în Casina Romana. Dintr-un raport al bibliotecarului pe anul 1938 aflăm că biblioteca avea 2.197 de opere românești. Din cauza condițiilor istorice de atunci, imobilul a fost ocupat în 1939 de armata, apoi până în 1964 a fost conservat.

În anul 1949, în acest sediu se organizează Ateneul Popular Ilie Pintilie care includea și o bibliotecă. Aceasta, în 1951, a primit statutul de bibliotecă a regiunii Hunedoara. Dintr-un proces verbal întocmit la 25 septembrie a aceluiași an, cu prilejul unui control realizat, aflăm că aceasta avea înregistrate 6.702 de volume.

Între 1951-1968 a funcționat sub denumirea de Biblioteca Centrala Regională, între 1968-1974 sub denumirea de Biblioteca Municipală, din 1974-1993 de Biblioteca Județeană Hunedoara – Deva, iar din 1993, prin Decizia 97 a Consiliului Județean Hunedoara, i s-a atribuit numele de Ovid Densușianu, personalitate culturală hunedoreană simbol.

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hune­doara-Deva doreşte este o instituţie culturală care îşi res­pectă menirea şi oferă comunităţii locale activităţi cultural-educative de înaltă ţinută.

  • De-a lungul existenței sale, Biblioteca a acumulat un tezaur valoros constituit din carte, periodice,documente grafice și audio-vizuale, oglindit în cele aproximativ 333.923 de unități biblioteconomice existente în prezent, în limba romana și limbi străine.
  • Anual, se achiziționeaza, în medie, 10.000 de unități de bibliotecă.
  • Anual, sunt organizate numeroase activități, unele din ele devenind tradiționale:
  • “Eminesciana” – manifestare cultural – educativă prilejuită de ziua de naștere a lui Mihai Eminescu (ianuarie);
  • “Unirea Principatelor Române” – manifestare culturală dedicată Unirii Principatelor Române (ianuarie);
  • “Femei și destine” – manifestare culturală dedicată Zilei Internaționale a Femeii (martie);
  • “Bibliotecile anului” – competiție între bibliotecile publice din județul Hunedoara (martie);
  • “Ziua Internațională a Francofoniei” – manifestare culturală dedicată sărbătoririi Zilei Francofoniei (martie);
  • “Ziua Internațională a Cărții pentru Copii” – concursurile “Dacă aș fi scriitor…, Dacă aș fi ilustrator…”(aprilie);
  • “Ziua Europei” – manifestare cultural-educativă dedicată acestei zile (mai);
  • “Trofeul Micului Cititor” – concurs pentru alegerea celui mai bun autor, ilustrator și editor de cărți pentru copii, cu ocazia Zilei Ințernationale a Copilului (iunie);
  • “Noaptea bibliotecilor” – are ca obiectiv strângerea laolaltă a unui numar cât mai mare de pasionați de carte, precum și familiarizarea tinerilor cu biblioteca (octombrie);
  • Salonul Hunedorean al Cărții” – manifestare culturală în cadrul căreia sunt prezente editurile din județ, cât si prestigioase edituri din țară (octombrie);
  • “Ziua Națională a României” – manifestare culturală organizată cu ocazia acestei sărbători (decembrie);
  • “Caravana Scriitorilor Hunedoreni” – proiect desfășurat în colaborare cu editurile din județ, în vederea popularizării cărții în mediul rural și mediul urban;
  • “Să ne cunoaștem scriitorii…” – întâlniri periodice ale scriitorilor hunedoreni cu tinerii iubitori de literatură;
  • “Luna editurii” – stand de carte cu vânzare a unor edituri prestigioase din țară.
  • “Noi nu v-am uitat” – are ca scop oferirea de servicii de bibliotecă unor segmente de populație aflate în situații speciale;

Cursuri gratuite des­ti­nate utilizatorilor: Curs Formator – COR 242401 și Curs de pictură pentru adulţi

Pe lângă serviciile cu care ne-am obişnuit uti­lizatorii: împrumut de cărţi pentru copii şi adulţi în limba română şi în limbi străine, îm­prumut de CD-uri cu muzică şi DVD-uri cu de­sene animate, filme artistice şi documentare; accesul la presa locală şi naţională, con­sul­tarea legislaţiei la zi, bibliografii la cerere şi acces la Internet, în perioada care urmează vom organiza gratuit următoarele cursuri des­ti­nate utilizatorilor:

Curs Formator – COR 242401, curs de specializare pentru studii su­pe­rioare. Cursul este autorizat de către Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională, iar absolvenţii vor primi cer­tificat de absolvire.

Cursul este recomandat celor care doresc să înceapă o carieră în domeniul formării profesionale a adulţilor, a trainingurilor şi workshopurilor de specialitate, precum şi celor care prestează deja această ocupaţie şi vor să obţină certificare.

Curs de pictură pentru adulţi – Cursul se va desfăşura în cadrul Clubului de arte plastice pentru adulţi „Curcubeu” şi va fi orientat spre însuşirea unor tehnici de pictură specifice artelor decorative. Cursanţii vor învăţa să transforme obiectele banale în veritabile lucrări de artă, să dea viaţă nouă unor lucruri vechi. Cursul va dura 20 de ore repartizate pe durata a 5 zile, astfel: Pic­tură pe materiale textile prin realizarea unor imagini fi­gu­rative sau abstracte, folosind combinaţii de cu­lori şi linii; Pictură pe piele cu ajutorul culorilor, realizând deco­ra­ţiuni originale, personalizate; Pictură şi rea­li­zarea de imagini prin tehnica decupajului pe diverse alte obiecte din sticlă, lemn, piatră, metal etc.

Manager,

Ioan Sebastian Bara