”Stejarul Marii Uniri”, plantat la Deva

Vineri, 9 noiembrie, în scuarul dintre Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Tribunalul Hunedoara, a fost plantat Stejarul Marii Uniri.
Evenimentul a fost organizat de către reprezentanţii Societăţii de Istorie şi Retrologie Agrară – Filiala Hunedoara-Deva, Uniunii Culturale a Rutenilor din România, Asociaţiei Judeţene a Răniţilor Revoluţiei şi a Urmaşilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva şi Rotary Club Deva Castrum.
Spre amintirea evenimentului pe care l-a reprezentat Marea Unire de la 1918
În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, desfăşurate la Deva, fost plantat un stejar intitulat ”Stejarul Marii Uniri”.
Raluca Oană, preşedinte al SIRAR Filiala Hunedoara-Deva, a vorbit celor prezenţi despre sacrificiul făcut de înaintaşii noştri pentru înfăptuirea unirii. ”Plantarea unui stejar al recunoştinţei este pentru a cinsti memoria celor care au înfăptuit Marea Unire. Mulţumim primarului Florin Oancea şi Consiliului Local Deva, Direcţiei Silvice Hunedoara, Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Rotary Club Deva Castrum, Direcţiei Judeţene pentru Cultură Hunedoara şi Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect“, a precizat istoricul Raluca Oană.
Prezenţa şi implicarea rutenilor în susţinerea Marii Uniri
Deputatul Iulius Firczak, preşedintele U.C.R.R. a precizat importanţa evenimentului de la 1918 şi faptul că, în atenţia publică, apar tot mai multe documente ce atestă prezenţa şi implicarea rutenilor în susţinerea Marii Uniri.
”Comunitatea de ruteni din România a fost prima comunitate etnică ce s-a manifestat în susţinerea Marii Uniri. La 1 decembrie 1918, primele localităţi din Maramureş care şi-au trimis delegaţii la Alba-Iulia au fost cele de ruteni. Atunci, la acel moment, la 1918, rutenii din România (Maramureş, Bucovina, Basarabia) erau recenzaţi la 100.000.
Trăim uniţi, într-o ţară care, prin sprijinul pe care statul român îl oferă minorităţilor din România şi implicit Uniunii Culturale a Rutenilor din România, ne oferă şansa aducem la lumină istoria, tradiţiile şi obiceiurile noastre. Sperăm ca, peste 100 de ani, stejarul proaspăt plantat să fie o nouă dovadă a bunei colaborări dintre ruteni şi români”, a menţionat deputatul Iulius Firczak.
Elevii au primit reviste editate de Uniunea Culturală a Rutenilor din România
Au fost prezenţi elevi ai Colegiului Naţional „Decebal” şi ai Colegiului Naţional Pedagogic “Regina Maria” . Ei au primit pliante tematice cu România 100. iar prof. dr. Liviu Lazăr a vorbit publicului despre semnificaţiile momentului 1 decembrie 1918 şi rolul acestuia în soarta românilor.
”Am invitat elevi de la cele două şcoli devene tocmai pentru ca tânăra generaţie să înveţe să preţuiască istoria noastră, să preţuiască eforturile înaintaşilor noştri şi să ştie ce trebuie să facă de acum încolo. În acest sens, au primit reviste editate de Uniunea Culturală a Rutenilor din România, dedicate momentelor de la 1 Decembrie 1918, în care sunt cuprinse actele Marii Uniri, atât ale Basarabiei şi Bucovinei, cât şi ale Transilvaniei. Acţiuni în cinstea Centenarului, în care să fim implicaţi, vor mai exista, prima pe care aş aminti-o fiind cea din 17 noiembrie, de la Timişoara, unde va fi un concert dedicat Marii Uniri”, a declarat dr. Gheorghe Firczak, preşedintele AJRRUEM Hunedoara – Deva.
„Stejarul Marii Uniri” sperăm să devină un simbol al Marii Uniri, un arbore sfânt, pe care urmaşii noştri să-l păzească cu grijă, un arbore care să aducă aminte de marile evenimente ale istoriei, dar şi de atenţia pe care trebuie s-o acordăm ocrotirii mediului”, a mai adăugat deputatul Iulius Firczak, preşedintele U.C.R.R. şi totodată preşedintele fondator al Clubului Rotary Deva Castrum
Maria Hogman