Sprijinul financiar va veni din partea programelor orientative regionale şi naţionale ale FED, precum şi din partea tuturor programelor destinate ţărilor ACP

La sfârşitul lunii octombrie, a avut loc Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de Parteneriat Economic între statele CARIFORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte.
Raportul Deputatului Ilie Toma
“Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de Parteneriat Economic între statele CARIFORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Bridgetown, la 15 octombrie 2008.
Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de Parteneriat Economic între statele CARIFORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte. Consiliul Legislativ avizează favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului de Parteneriat Economic, APE, între statele CARIFORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană, pe de altă parte, privind importul şi exportul de mărfuri.
Sprijinul financiar va veni din partea programelor orientative regionale şi naţionale ale FED, precum şi din partea tuturor programelor destinate ţărilor ACP. Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat proiectul de lege în şedinţa din 12 septembrie 2018 şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de Parteneriat Economic între statele CARIFORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, în forma prezentată de iniţiator.
În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare”.