Meniu Principal

PNRR – Noutăți privind finanțările pentru autoritățile publice locale

Începând cu 16 mai 2022, autoritățile locale pot accesa cele 2,7 miliarde de euro puse la dipoziție prin componenta PNRR „Fondul Local”

Noi apeluri PNRR dedicate investițiilor în producție, asamblare și reciclare a bateriilor și noi capacități de stocare a energiei electrice, în consultare publică.

CONSULTĂRI PUBLICE

Ghidul de finanțare pentru Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public – 2022, lansat în consultare publică

Proiectul schemei de ajutor de minimis privind susţinerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activităţii de incoming, în consultare publică!

Programul vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecția mediului adresat ONGurilor, lansat spre consultare publică

Proiectul de procedură pentru acordarea de granturi pentru capital de lucru pentru IMMurile din domeniul agroalimentar, lansat spre consultare publică.

APELURI – FINANȚĂRI

 POC: Apelul pentru gestionarea microgranturilor și granturilor pentru capital de lucru din sectorul agroalimentar a fost lansat.

Solicitanți eligibili

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în parteneriat cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru Măsura 1 – microgranturi.

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului în parteneriat cu Agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului pentru Măsura 2 – granturi pentru capital de lucru.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) are rolul de administrator tehnic al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor stat, având atribuții în dezvoltarea sistemului informatic și asigurarea mentenanței acestuia.

Buletinul informativ al Instituției Prefectului Județul Hunedoara poate fi consultat aici: https://hd.prefectura.mai.gov.ro/desp…/rapoarte-si-studii/



(Stirea urmatoare) »