Sălan: Lucrările Comisiei pentru apărare
Şedinţa Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din această săptămână a avut pe ordinea de zi mai multe iniţiative legislative importante.
Prima dintre acestea a fost PL-x 347/20.09.2021 “Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.47/2021 pentru completarea art.1 din Legea nr.49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război”.
În fond, proiectul de lege prevede majorarea cu 50% a indemnizaţiilor. A fost depus şi un amendament la Comisia pentru egalitate de şanse prin care s-a propus majorarea cu 100% a acestor indemnizaţii.
Am scos în evidenţă în expunerea pe care am avut-o faptul că, din păcate, statul reacţionează foarte târziu când este vorba despre cei care au făcut istorie pentru România. Am argumentat folosind chiar cifrele cuprinse în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului şi anume că, la nivelul anului 2021, sunt doar 2521 de beneficiari ai acestor reglementări, dintre care 2375 aveau peste 95 de ani. În momentul de faţă însă mai trăiesc doar aproximativ 1900 de veterani de război sau invalizi. Am salutat iniţiativa care este o recunoaştere a meritelor acestor oameni. Am fost de acord cu amendamentul propus în condiţiile în care sumele sunt mici, indemnizaţiile nu au mai fost majorate din 2019, numărul veteranilor este atât de redus şi nu ştim cât timp îi mai avem printre noi. Am propus un raport favorabil care a fost adoptat prin votul majorităţii colegilor prezenţi.
Cea de-a doua iniţiativă legislativă la care am exprimat un punct de vedere a fost PL-x 20/07.02.2022 “Proiect de Lege pentru completarea Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul său în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat”.
Aici proiectul a avut avize negative atât de la Consiliul Legislativ, de la Consiliul Economic şi Social, cât şi de la Guvern.
În intervenţia mea o am subliniat faptul că iniţiativa legislativă a rămas fără obiect prin adoptarea Plx 300/2021.
Obiectul de reglementare îl reprezenta clarificarea unor aspecte referitoare la determinarea zonelor de misiune în funcţie de care presonalul participant beneficiază de drepturile prevăzute. Am subilniat că atributia de a stabili cine participa la aceste misiuni, ce puţin în afara graniţelor statale ii revine CSAT. Şi am subliniat că sunt iniţiatorul Legii nr. 168/2020 prin care am eliminat discrepanţele existente la momentul respectiv. Dar mi-a exprimat regretul faţă de faptul că legea a fost modificată în 2021 prin Legea nr. 215/ 2021. Am argumentat că semnalele primite de la colegi nu au fost favorabile faţă de această modificare. Am propus un raport de respingere care a fost aprobat în unanimitate.
Următorul punct pe ordinea de zi a fost Plx 292/2021 – “Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului”.
M-am exprimat împotriva acestui proiect de lege şi pentru faptul că, alături de colegii mei parlamentari PSD, sunt iniţiator al Legii nr.175/2020, ce se doreşte a fi modificată.
Iniţiatorii noului act normativ doresc eliminarea condiţiilor în ceea ce priveşte domiciliul şi rezidenţa, ca şi interdicţia de înstrăinare a trenurilor pentru o perioadă de 8 ani, ceea ce ar încuraja vânzarea terenurilor către cetăţeni străini. Am amintit exemplele de bună practică ale vecinilor noştri, Ungaria sau Serbia, care au stabilit restricţii în ceea ce priveşte vânzarea terenurilor agricole. Şi nici argumentele cu care iniţiatorii au venit în sprijinul acestei iniţiative nu au fost pertinente. Acest lucru a fost evidenţiat şi de către Consiliul Legislativ care a afirmat că în expunerea de motive nu sunt clar prezentate cerinţele care reclamă intervenţia legislativă, nu toate măsurile preconizate sunt prezentate şi argumentate, iar măsurile cuprinse deschid drumul revenirii la situaţia juridică dinaintea adoptării Legii nr.175/2020.
În final am scos în evidenţă faptul că adoptarea acestui proiect poate aduce instabilitate în procesul legislativ.
S-a propus şi s-a adoptat prin vot un aviz negativ.
O altă iniţiativă înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei a fost PLx 576/2021 – “Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată şi de modificare şi abrogare a unor articole din Legea nr.8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi”.
Mi-am exprimat părerea că nu este o propunere binevenită. Am propus un aviz negativ care a fost şi adoptat prin vot.
Următorul punct a fost PLx 8/2022 – “Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii” .
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008. Potrivit expunerii de motive, referitor la dispoziţiile Legii
- 29/2000, prin proiect se preconizează interzicerea acordării decoraţiilor persoanelor condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la o pedeapsă privativă de libertate şi persoanelor care au fost lucrători sau
colaboratori ai organelor de securitate şi care au făcut poliţie politică.
Nu am avut nicio obiecţie şi am acordat prin vot un aviz favorabil.
Ultima iniţiativa legislativă înscrisă pe ordinea de zi a fost PL-x 42/14.02.2022 “Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă”.
Obiectul de reglementare îl constituie crearea cadrului instituţional pentru a derula activitatea de gestionare a fondurilor europene puse la dispoziţia României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă.
Am acordat un aviz favorabil.
Viorel Sălan, Deputat PSD