Meniu Principal

Fundația Județeană a Tineretului Hunedoara și-a ales noua conducere

În urma votului Adunării Generale, Consiliul de Conducere are următoarea structură:

Președinte:           Ștefan TIRITEU

Vicepreședinte:    Anca TIREA

Secretar:              Alexandru DOCEA

Membru:              Mariana FRĂȚILESCU

Membru:              Alexandru CHIUDA

FJTH este persoană juridică de utilitate publică, înregistrată prin Certificatul nr. 1451, înscris în Registrul de Stat cu nr. 425/22.04.1991. Sediul central al FJTH este situat în Deva, strada Mihai Eminescu, nr. 2, județul Hunedoara.

Fundația Județeană a Tineretului Hunedoara (FJTH) este unica „fundație județeană pentru tineret” legal constituită la nivelul județului Hunedoara, în conformitate cu prevederile Decretului-Lege nr. 150/1990, privind înființarea fundațiilor pentru tineret, având 15 structuri asociative în principalele zone ale județului Hunedoara.

În baza Ordinului Ministerului Justiției, FJTH a preluat în administrare imobilul Parva Curia, cu o suprafață generoasă de 571mp, situat în centrul municipiului Deva, iar mandatul noii echipe de conducere este acela de a-l transforma într-un hub al tinerilor hunedoreni.

Fundația Județeană a Tineretului Hunedoara are ca scop:

– elaborarea, organizarea și finanțarea activității de tineret proprii sau în parteneriat cu diverse entități, precum și a activității de tineret a organizațiilor neguvernamentale de/pentru tineret și a grupurilor informale de tineri;

– instruirea, educarea și formarea tineretului în spiritul drepturilor universale ale omului, tradițiilor umaniste, interculturalității, valorilor democrației, aspirațiilor societății românești și principiilor fundamentale ale României, ale Uniunii Europene și ale Consiliului Europei.