Întâlniri de lucru în comunele Zam și Lăpugiu de Jos
Acțiunile inițiate de prefectul județului, Călin Petru Marian, care constau în întâlniri de lucru cu toate autoritățile locale hunedorene au continuat ieri în comunele Zam și Lăpugiu de Jos.
La discuțiile care au avut loc la primăriile celor două localități au participat primarii Sorin Nistor – comuna Zam și Alin Chiorean – comuna Lăpugiu de Jos, împreună cu viceprimarii și secretarii Unităților Administrativ Teritoriale.
Din partea conducerii Instituției Prefectului a participat și subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea. În urma analizei stadiilor în care se află elaborarea și depunerea unor proiecte de investiții, care urmează să fie finanțate prin programele „Anghel Saligny” și prin Planul Național de Redresare și Reziliență au reieșit următoarele:
– autoritățile locale din cele două comune au depus proiecte în cadrul programului „Anghel Saligny” care constau în modernizarea unor drumuri comunale.
– în bugetele locale pentru anul 2022 sunt prevăzute sume importante pentru cofinanțarea unor proiecte care vor fi realizate cu bani din sursă externă (europeană sau de la Guvernul României) dar și pentru investiții din bugetele locale.
– în ambele comune hunedorene, autoritățile au câte un proiect important de dezvoltare turistică, cu finanțare prin P.N.R.R.
Prefectul Călin Petru Marian le-a recomandat celor doi primari să fie pregătiți pentru a elibera la timp adeverințe persoanelor care pot beneficia de subvențiile prevăzute de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură.
De asemenea, pe parcursul discuțiilor, le-a prezentat proiectul Instituției Prefectului de repopulare a satelor hunedorene din zona montană.