Meniu Principal

Reamenajarea cabinetelor medicale şcolare din Deva

Patru cabinete din rețeaua de medicină școlară a municipiului Deva au fost reamenajate, la finele lunii trecute – cu mobilier nou, în cadrul unui program de modernizare a cabinetelor școlare de medicină generală și dentară, derulat de Direcția de Asistență Socială Deva.

Cabinetele medicale modernizate își desfășoară activitatea în cadrul a patru unități de învățământ preuniversitar din oraș – Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” (clădirea de pe strada Progresul), Colegiul Național „Decebal”, Liceul Tehnologic „Transilvania” și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, iar de serviciile acestora beneficiază peste 3.000 de școlari și preșcolari.

Anul trecut, mai multe cabinete medicale din școlile și grădinițele municipiului Deva au fost dotate cu echipamente IT, instrumentar medical, medicamente, produse sanitare și electrocasnice, în valoare totală de peste 50.000 de euro, conform standardelor impuse de baremul de dotare a cabinetelor medicale din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinului nr. 438/4629/2021 privind asigurarea asistenței medicale a preșcolarilor, elevilor și studenților.

Toți elevii și preșcolarii din municipiul Deva beneficiază, GRATUIT, de consultații și tratamente în cele 18 cabinetele medicale și stomatologice care funcționează în școlile și grădinițele din oraș.

Direcția de Asistență Socială Deva