Dezbatere publică pe proiectul de buget general
Ieri, 25 ianuarie 2022, a avut loc, la sediul Primăriei Municipiului Deva, consultarea publică privind dezbaterea proiectului de buget general al Municipiului Deva pe anul 2022.
În anul 2022, bugetul general al municipiului Deva este de 433.024.150 lei (peste 86 de milioane de euro).
Bugetul general pe anul 2022 este mai mare cu 45,22% față de anul 2021, pe fondul avansării execuției obiectivelor finanțate din fonduri nerambursabile și a sumelor din credite bancare estimate a fi trase în anul curent.
Cele mai importante capitole care vor fi finanțate din bugetul local sunt:
—Locuințe. servicii și dezvoltare publică
– Învățământ
– Transporturi
– Cultură, recreere și religie
– Asigurări și asistență socială
Cheltuielile cu investițiile reprezintă cea mai mare pondere din bugetul general al municipiului Deva – 50,32 %.
Obiectivul general al administrației publice locale este creșterea calității vieții în municipiul Deva – educație, sănătate, infrastructură, mediu, transport în comun, spații verzi, asistență socială etc.