Întâlnirile conducerii Instituției Prefectului cu primari hunedoreni, continuă
Discuții despre principalele proiecte depuse pentru a fi finanțate din fonduri guvernamentale, europene, sau din bugetul propriu
Pe parcursul unei deplasări efectuată ieri în Valea Jiului, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian și subprefectul Lorincz Szell s-au întâlnit cu primarii din Petrila (primar Vasile Jurca), Petroșani (primar Tiberiu Iacob Ridzi) și Aninoasa (primar Nicolae Dunca).
De asemenea, la Petroșani, prefectul Călin Petru Marian a discutat cu administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roșu, despre activitatea termocentralei Paroșeni și a minelor din Valea Jiului aflate în exploatare, precum și despre stadiul pregătirii licitației pentru termocentrala Mintia.
Cei trei primari au prezentat conducerii Instituției Prefectului modul în care au abordat construcția bugetelor locale pentru 2022, dar și principalele proiecte depuse pentru a fi finanțate din fonduri guvernamentale, europene sau din bugetul propriu.
Toate cele trei administrații (Petrila, Petroșani și Aninoasa) au depus proiecte pentru fondurile prevăzute în programul guvernamental „Anghel Saligny”, pentru modernizarea drumurilor și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare. Municipiul Petroșani înregistrează cea mai mare valoare a proiectelor depuse pentru modernizarea drumurilor și a celor prevăzute a fi finanțate prin Fondul de Mediu și „Mobilitate urbană”.
Au mai fost discutate și proiectele pe care administrațiile locale le pregătesc pentru a accesa fonduri prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și situația celor aflate în diferite stadii de realizare, prin Programul Operațional Regional. O problemă generală a autorităților locale este componenta de cheltuieli eligibile, care a rămas, deocamdată, constantă, chiar dacă au crescut cheltuielile materiale pentru finalizarea proiectelor, această situație determinând o importantă presiune pe bugetele locale.
Prefectul județului, Călin Petru Marian, le-a recomandat edililor din Valea Jiului să acorde o atenție mare problemelor comunităților de romi, precizând că o bună comunicare și conlucrare a autorităților cu acestea vor putea atrage fonduri prevăzute pentru a sprijini incluziunea socială a acestor comunități.
Reprezentantul guvernului în județul Hunedoara le-a mai transmis primarilor să finalizeze introducerea datelor în Registrul Agricol Național și în Registrul Electronic Național de Nomenclatură Stradală în contextul în care va urma o nouă sesiune de depuneri ale cererilor pentru fonduri A.P.I.A și începerea recensământului populației și locuințelor.
Prefectul i-a asigurat pe primari de sprijinul Instituției Prefectului în realizarea proiectelor propuse pentru locuitori.