Cosana Vinca- Cetățean de Onoare al Județului Hunedoara
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara, în urma votului consilierilor județeni prezenți, doamna Cosana Vinca, în vârstă de 88 de ani, din satul Cerișor, comuna Lelese, a primit cea mai înaltă distincție a județului, titlul de „Cetățean de Onoare” în semn de recunoștință pentru întreaga contribuție adusă la păstrarea și valorificarea cântecului popular și a culturii tradiționale din Ținutul Pădurenilor.
Cosana Vinca este păstrătoarea unui tezaur muzical remarcabil și a învățat mare parte a repertoriului în casa părintească. De asemenea, și-a adus contribuția la promovarea muzicii locale prin creativitate și inovații aduse textului sau melodiei, fără să se abată de la motivele și linia melodică tradițională. Depozitar al acestor valori, cu o memorie extraordinară și înzestrată cu creativitate, doamna Cosana Vinca a atras atenția iubitorilor de folclor, dar și a cercetătorilor împreună cu care a valorificat tot acest tezaur specific Ținutului Pădurenilor.
”Mă încearcă un sentiment de mândrie atunci când știu că sunt contemporan cu oameni de o asemenea valoare. Și cum Consiliul Județean Hunedoara a dat dovadă că știe să prețuiască valorile, am decis să conferim acest titlu nanei Cosana, așa cum în spune profesorul Ioan Bocșa. Este un titlu pe care îl merită pe deplin, alături de cel de Tezaur Uman Viu”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
De-a lungul vremii, Cosana Vinca a colaborat cu reputați cercetători printre care Emilia Comișel, Harry Brauner, Rusalin Ișfănoni, Ioan Bocșa sau Alina Stan cu care a realizat înregistrări pentru arhivele naționale de folclor, ori pentru colecții instituționale sau private, instrumente de bază care stau la baza studiilor de specialitate dedicate Ținutului Pădurenilor.
„Nu am crezut, nu am visat vreodată sa ajung aici… Eu, o femeie cu patru clase, de la țară, să ajung aici. Vă mulțumesc pentru această onoare la care nu mă așteptam!”, a spus cu emoție în glas doamna Cosana Vinca.
Rapsod popular și cântăreață neprofesionistă de muzică vocală tradițională, Cosana Vinca a fost declarată Tezaur Uman Viu, în cursul anului 2021, de către Ministerul Culturii.
Biroul de presă