Meniu Principal

Winkler: Să luptăm pentru valorile identității noastre europene și creștine

Unitate în diversitate este unul dintre cele mai frumoase motto-uri ale UE. Ar trebui să respectăm cu toții acest motto și să nu-l golim de conținut.

Păstrarea diversității este cu adevărat cheia viitorului UE, care este compusă dintr-o pleiadă de state membre, regiuni, comunități naționale, minorități etnice și grupuri lingvistice.

Identitatea europeană nu trebuie interpretată prin cheia uniformizării, ci dimpotrivă prin cheia identităților multiple care, la rândul lor, se compun din multe elemente. Identitatea este esența unei persoane și ea este inviolabilă.

Dintre toate valorile UE cea mai importantă este demnitatea umană, iar respectul mai presus de orice al demnității umane înseamnă respectul identității. UE este construită pe moștenirea iudeo-creștină.

Sunt trist și fericit în același timp pentru faptul că am fost nevoiți să dezbatem în PE un document intern al Comisiei. Sunt trist și nemulțumit pentru că am ajuns la o asemenea dezbatere din cauza unui document care dă dovadă de exces de zel, de lipsă de sensibilitate și de lipsă de respect pentru valorile creștine și străvechile tradiții europene. Sunt în același timp fericit pentru că majoritatea colegilor mei deputați au condamnat cu fermitate și au respins acest exces de zel. Incidentul regretabil care s-a creat este încă o dovadă în plus a faptului că trebuie să fim mereu atenți și să luptăm în fiecare zi pentru valorile în care credem și care ne definesc în cel mai profund sens al identității noastre europene și creștine.

Suntem în ultimele zile ale acestui an, de aceea vă doresc Advent binecuvântat și Crăciun fericit!

Iuliu Winkler

Deputat european

EPP Group in the European Parliament