Consiliului Județean Hunedoara – Comunicat de presă
Luni, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a convocat o întâlnire la care au participat primarii și reprezentanții unităților administrativ-teritoriale situate în zonele afectate de decizia operatorului SC Brai Cata SRL de a nu mai ridica deșeurile începând cu data de 04 decembrie 2021.
În cadrul discuțiilor care au fost precedate de ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, președintele Laurențiu Nistor a prezentat istoricul relației contractuale cu operatorul amintit și a subliniat eforturile administrației județene de a recupera redevențele datorate bugetului județului Hunedoara.
„Am crezut că sunt oameni de bunăcredință, am încercat eșalonarea datoriei, însă din păcate ne-am lovit de un comportament din care a rezultat că nu vor să rezolve problemele. Noi am făcut ceea ce prevede legea în astfel de cazuri și am procedat la fel și cu celălalt operator cu care avem alte două procese pentru plata datoriilor. Diferența este că, în acest caz există bunăvoință și au fost deja făcute plăți. Deciziile se iau cu aceiași măsură pentru toți, legal. Nu voi accepta să-mi pun viața în pericol sau a familiei mele luând decizii care contravin legilor”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
La ședința care s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara au participat și reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, care au prezentat situația actuală a procedurilor de reziliere a contractelor încheiate cu operatorul amintit.
De asemenea, s-au stabilit măsurile urgente care trebuie luate pentru a depăși acest moment prin asigurarea continuității serviciului de colectare a deșeurilor.
Biroul de presă