Fondurile europene, mai aproape de comunitățile locale
Fondurile europene sunt aduse mai aproape de destinația pentru care sunt alocate, respectiv de nevoile reale ale comunităților locale. Procesul de gestionare al acestor fonduri este transferat la nivelul Agențiilor de Dezvoltare Regională.
Camera Deputaților a votat, ieri, în calitate de for decizional, Ordonanța de Urgență a Guvernului PNL care asigură eficientizarea procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale.
Prin votul dat, ieri, de deputați, întreaga procedură de gestionare a fondurilor europene alocate prin POR se simplifică și se elimină etape birocratice care ar fi dus la întârzieri în derularea implementării proiectelor de dezvoltare locală.
Totodată, planificarea intervențiilor la nivel de regiune poate fi realizată mult mai riguros și în concordanță cu nevoile reale ale comunităților locale, beneficiarele finale ale programelor investiționale finanțate din bani europeni.
A fost un acord comun al tuturor formațiunilor politice, care au înțeles că pentru implementarea eficientă a Programelor Operaționale Regionale este absolut necesar ca gestionarea fondurilor alocate României să se realizeze la nivelul cel mai apropiat de nevoia de finanțare, respectiv la nivelul Agențiilor de Dezvoltare Regională.
Transferarea autorității de management de la nivel central la nivel regional, către cele 8 Agenții de Dezvoltare Regională, duce la eficientizarea procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile începând cu perioada de programare 2021 – 2027, cu impact direct asupra absorbției acestor fonduri absolut necesare dezvoltării locale.
Vetuța Stănescu, Deputat PNL