Meniu Principal

Primăria Hunedoarei depune 76 de proiecte pentru străzi

Finanţarea se va face prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Consiliul Local Hunedoara a aprobat, ieri, cererile de finanţare şi celelalte documente necesare pentru depunerea a 75 de proiecte pentru asfaltarea a tot atâtea străzi din municipiul Hunedoara, prin PNI „Anghel Saligny”. Acestora li se adaugă un al 76-lea proiect, care vizează extinderea reţelelor de apă şi canalizare pe Aleea Tineretului.

Valoarea totală estimată a investiţiilor necesare este de 51.545.499 lei, sumă din care 50.572.749 lei sunt solicitaţi din bugetul Programului „Anghel Saligny”, diferenţa urmând a fi suportată din bugetul local.

Bobouțanu: Avem deja licitate lucrările de asfaltare prin Acordul – Cadru II

 „Dacă astăzi am avea banii solicitaţi, mâine ne-am putea apuca efectiv de lucrări pentru că noi avem deja licitate lucrările de asfaltare prin Acordul – Cadru II, cel pe care am lucrat şi anul acesta, un contract multi-anual pentru reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere. Aşa cum prin PNDL II, program pe care am depus 35 de proiecte şi toate ne-au fost finanţate, sper să avem şi de această dată parte de sprijinul Guvernului astfel încât să ne fie finanţate cele 76 noi proiecte. Ştiu că noi am putea să depunem proiecte în valoare maximă de 10 milioane de lei, pentru că Hunedoara nu e reşedinţă de judeţ, dar sper că, până la urmă, reprezentanţii Guvernului vor înţelege că drepturile şi nevoile locuitorilor municipiului Hunedoara sunt aceleaşi ca drepturile şi nevoile locuitorilor Devei, o reşedinţă de judeţ având dreptul la finanţări prin Programul „Anghel Saligny” de până la 43 de milioane de lei”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Străzile pentru care Primăria Hunedoara solicită finanţare prin Programul „Anghel Saligny” sunt următoarele:

  1. Doinei
  2. Dragoş Vodă
  3. Gheorghe Doja
  4. Costache Negruzzi
  5. Timotei Cipariu
  6. Mureşului
  7. Aleea Chizid
  8. Carpaţi
  9. Spiru Haret
  10. Teilor
  11. Dacilor
  12. C-tin Brâncuşi
  13. Pictor Nicolae Tonitza
  14. Romanilor
  15. 22 Decembrie
  16. Gheorghe Lazăr
  17. Pictor Nicolae Grigorescu
  18. Simion Bărnuţiu
  19. Str. 9 Mai
  20. 1 Mai
  21. Rotarilor
  22. N. Bălcescu
  23. Voicu Cneazu
  24. Pictor Theodor Aman
  25. Toamnei
  26. Bogdan Vodă
  27. Pomilor
  28. Parângului
  29. Aleea Retezat
  30. Urcuşului
  31. Ştefan Cel Mare
  32. Viilor
  33. Tudor Vladimirescu
  34. Aleea Constructorului
  35. Aleea Drum Nou
  36. Pictor Theodor Aman (tronson 2)
  37. Ştefan Luchian
  38. Aleea Zorilor
  39. Gabriel Bethlen
  40. George Cojbuc
  41. Prunilor
  42. Pleşului
  43. Perintei
  44. Aleea Crinilor
  45. Morii
  46. Roma
  47. Cuza Vodă
  48. Piaţa Unirii
  49. Strada Unirii
  50. Odobescu
  51. Rotarilor (tronson 2)
  52. Stejarilor
  53. Cărpiniş
  54. Drum vicinal Peştişu Mare
  55. Brădet
  56. Primăverii
  57. Pădurii
  58. Buituri
  59. Petofy Sandor
  60. Sarmizegetusa
  61. Panait Cerna
  62. Dimitrie Cantemir
  63. Sg Maj. Traian Ciorogariu
  64. Aleea Pădurii
  65. Ioan Slavici
  66. Plopilor
  67. Funicularului
  68. Dumitru Merticariu
  69. Salciei
  70. Emil Racoviţă
  71. Drum vicinal Peştişu Mare
  72. Dr. Ştefan Stângă
  73. Corbului
  74. Carpaţi (tronson 2)
  75. General Gheorghe Magheru
  76. Aleea Tineretului (extindere reţea apă – canal)