Winkler: Competențele europene în domeniul sănătății
Uniunea Europeană trebuie să intervină în elaborarea și implementarea marile proiecte din domeniul sănătății
Conferința privind viitorul Europei se află în plină desfășurare, iar relevanța și succesul acesteia vor fi asigurate printr-o bază cât mai largă a consultărilor.
Toate domeniile politicilor publice sunt importante, toate trebuie abordate în contextul dezbaterilor, pentru că schimbarea le va afecta pe toate. Pandemia de coronavirus și efectele fără precedent pe care aceasta le-a indus în economie și societate au demonstrat fără umbră de îndoială că UE trebuie să își asume responsabilități acolo unde statele membre au dificultăți în rezolvarea problemelor din domeniul sănătății publice.
Grupul PPE militează pentru construirea unei adevărate Uniuni Europene a Sănătății care să acționeze și să ofere soluții atunci când statele membre sunt depășite de povara problemelor.
Potrivit principiului subsidiarității, este evident faptul că asigurările de sănătate sau managementul spitalelor aparțin competențelor naționale, regionale sau locale, Uniunea Europeană trebuie să intervină în elaborarea și implementarea marile proiecte din domeniul sănătății.
Un exemplu este acela al intervenției în situații pandemice, dar există și alte proiecte europene cum este cel al luptei împotriva cancerului sau al bolii Alzheimer. Aceste mari provocări presupun un efort cu adevărat european în domeniul cercetării medicale și al inovării. De aceea, managementul european al unor astfel de proiecte este și un exemplu de solidaritate europeană extrem de necesar.
Rolul Uniunii Europene este foarte important și din punct de vedere al diminuării dependențelor pe care, după cum ne-a relevat pandemia, le înregistrăm față de furnizori externi. Lanțurile de aprovizionare europene din domeniul farmaceutic sunt în acest moment prea dependente de furnizori unici și de furnizori aflați în afara granițelor UE.
De aceea, rolul Agenției Europene a Medicamentului trebuie să devină mai puternic în acest domeniu. Cu siguranță, competențele europene în domeniul sănătății creează și noi provocări în privința utilizării și accesului la datele personale care au un caracter privat. Infrastructura de servicii digitale în domeniul serviciilor de sănătate trebuie reglementată și securizată, astfel încât să fie eliminată posibilitatea oricărui abuz.
Iuliu Winkler
Deputat european