Meniu Principal

Echipa Spitalului “Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara sărbătoreşte 50 de ani de la înfiinţarea unităţii

În perioada 12 – 16 septembrie, are loc, la Hunedoara, Conferinţa Regională „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara”

 

Instituţia marchează jumătate de secol în serviciul sănătăţii. Organizatorii evenimentului sunt: Spitalul “Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, Primăria municipiului Hunedoara şi Colegiul Judeţean al Medicilor Hunedoara.

 

Proiecte de zeci de milioane de euro – bani europeni

Printre cei prezenţi la manifestare s-au aflat  primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu şi managerul Spitalului Municipal ,,Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara”, Radu Budae.

Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara, le-a vorbit celor prezenţi despre partea administrativă, punând accentul pe investiţiile de care instituţia sanitară beneficiază sau urmează să beneficieze, dar şi de toate programele europene ce vor deservi comunitatea în viitorul apropiat. De altfel, doar la ADR Vest au fost depuse nu mai puţin de 21 de proiecte ce însumează peste 67 de milioane de euro. „Pentru mine, este cel mai mare, cel mai frumos spital şi totodată cel mai deosebit din întreg judeţul. Chiar săptămâna aceasta am semnat la ADRV Vest contractul de finanţare pentru proiectul ce urmăreşte eficientizarea energetică a spitalului, realizată din fonduri europene (cinci milioane de euro). Mai avem un proiect de aproximativ două milioane de euro, tot bani europeni, depus şi aflat în procedură de evaluare, pentru reabilitarea Policlinicii. În cei doi ani de mandat am încercat să facem cât mai multe pentru spital. Practic, totul din alte surse de finanţare decât bugetul local. Reamintesc că am achiziţionat CT-ul (1,1 milioane de lei), iar redeschiderea secţiei de dializă a fost o promisiune făcută şi dusă la bun sfârşit, însă nu avem de gând să ne oprim aici. Mai sunt doi ani din mandatul meu, iar spitalul rămâne unul din obiectivele principale de investiţii. Referitor la actul medical, personal, sunt foarte mulţumit. Familia mea, prietenii mei se tratează în Hunedoara, toţi cunoscuţii care mă întreabă despre spital se tratează aici. Multe personalităţi ale judeţului vin tot la Hunedoara, indiferent de unde sunt. Asta demonstrează că nu sunt cuvinte lipsite de conţinut. Vă mulţumesc în numele cetăţenilor municipiului Hunedoara pentru că sunteţi cu adevărat în slujba noastră. La mulţi ani tuturor şi să ne vedem peste 50 de ani să sărbătorim Centenarul spitalului”, a declarat primarul Dan Bobouţanu.

 

Spitalul sărbătoreşte Semicentenarul existenţei sale cu servicii de sănătate de înaltă performanţă

Într-un discurs emoţionant, Radu Budae, managerul Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, a mulţumit  Primăriei, instituţiilor judeţene,  medicilor care activează în spital precum şi directorilor care l-au condus.

„Mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local pentru colaborarea instituţională care este una proactivă şi dinamică şi pentru faptul că din multitudinea de proiecte pe care le au în derulare, le prioritizează pe cele care ţin de sănătate. În al doilea rând, aş vrea să mulţumesc instituţiilor judeţene cu care avem o colaborare excelentă. Un parteneriat aparte este cel cu Episcopia Devei şi Hunedoarei. Văd în sală şi mă plec în faţa dumneavoastră, o parte din istoria medicală a Hunedoarei, medici care aţi activat în acest spital şi directori care l-aţi condus. Pe rezultatul muncii dumneavoastră clădim noi astăzi prezentul. Nu în ultimul rând, doresc să le mulţumesc angajaţilor spitalului, care prin eforturile zilnice şi dăruirea lor fac ca lucrurile să meargă pe făgaşul normal, iar spitalul nostru să fie unul de referinţă în ceea ce înseamnă piaţa serviciilor de sănătate din judeţul Hunedoara. În acest an celebrăm Centenarul Marii Uniri, iar spitalul sărbătoreşte Semicentenarul existenţei sale. Aşadar, la mulţi ani, România, la mulţi ani spitalului nostru! ”, a spus  Radu Budae, managerul Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.

 

La ceremonie au fost prezenţi medici, foşti şi actuali angajaţi ai unităţii, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, printre care primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, managerul Spitalului Municipal ,,Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara”, Radu Budae, deputatul PSD Ilie Toma, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Sorin Vasilescu, subprefectul Dorel Bretean, Liliana Vaidner, preşedinte – director general al CJAS Hunedoara, dr. Cecilia Birău, şeful Departamentului de Sănătate Publică al DSP Hunedoara etc. Cadrele medicale şi universitare care susţin lucrări ştiinţifice nu sunt doar din judeţ, ci şi din Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu-Mureş, Timişoara şi chiar Elveţia.

Maria Hogman