Meniu Principal

Reprezentanți ai Spitalului Municipal Hunedoara la „Gala Recunoștinței Medicale”

Organizat de Alianța Vestului pentru Sănătate Publică, din care fac parte DSP Timiș, DSP Arad și DSP Hunedoara, în parteneriat cu Casă Regală a României, evenimentul a reunit zeci de lucrători din sănătate, care s-au aflat încă de la început în linia întâi a luptei împotriva COVID 19.

Evenimentul „Gala Recunoștinței Medicale” s-a desfășurat joi, 2 septembrie 2021, la Domeniul Regal de la Să­vârșin. Printre invitați s-au numărat re­pre­zentanți ai Spitalului Municipal „Dr. Alex­andru Simionescu” Hunedoara, principala unitate sanitară din pandemia COVID19, la nivelul județului Hunedoara.

Delegația Spitalului Municipal „Dr. Alex­andru Simionescu” Hunedoara a fost formată din conducerea spita­lu­lui, precum și medici și asistente din secțiile de primă linie în lupta cu SARS-COV2. Au participat ec. Radu Budae – manager, dr. Bende Barna Gavril– director medical, dr. Mag­dalena Frankfurt – șef Secție Pneumo­lo­gie, dr. Marcela Artean – Secție Boli Infecțioase, dr. Cătălin Vasiu – șef Secție ATI, dr. Horia Talfeș – șef Secție UPU, asis­tentă Elena-Marinela Haluca – Unitatea de Testare COVID.

Spitalul,  a două casă

 Evenimentul, organizat pe Domeniul Regal de la Săvârșin, a avut ca scop recunoașterea meritelor celor care au trudit zi și noapte pentru a le salva viața pacienților diagnosticați cu Covid-19.

La eveniment a participat și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul cam­paniei de vaccinare la nivel național.

,,Mulțumim Casei Regale pentru găzduirea acestui eveniment de­di­cat celor care activează în domeniul sănă­tății.

De asemenea, mulțumim DSP Hune­doa­ra pentru invitația făcută. Este un gest care nu doar că ne onorează, ci vine să în­cu­nuneze eforturile tuturor colegilor din spital, eforturi care în această pandemie au fost mult mai vizibile și datorită cărora, spi­talul municipal Hunedoara a fost un pol de stabilitate în sistemul sanitar județean. Au fost sărbătoriți acei eroi care nu au abandonat lupta dându-și demisiile, ci și-au riscat propria viață pentru crezul lor de a salva cu orice preț vieți omenești”, a declarat managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, ec. Radu Budae.

În cadrul festivității au fost premiați cei care s-au aflat în prima linie pe perioada pandemiei și a avut loc un program artistic oferit de Filarmonica de Stat din Arad.