Meniu Principal

Usr-iștii își arată limitele și se fac de râsul lumii !

Încă o ședință de Consiliu Județean, încă o gafă de proporții a consilierilor USR, Zoltan Fekete și Dacian Micula, ceea ce denotă cât de slab pregătiți sunt acești oameni, care nici după luni bune de la începerea activității nu înțeleg cum funcționează administrația județeană pe care o reprezintă! Practic, ei nu fac diferența între aparatul de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara și instituțiile din subordine.

Cum dau de un proiect cu potențial, cum pornesc scandalul în online și se bat cu cărămida în piept cât sunt ei de corecți și bine intenționați. Numai că realitatea este total diferită!

În ședința Consiliului Județean Hunedoara din 30 iulie, pe ordinea de zi, la primul punct, figura un proiect de hotărâre care viza modificarea unei hotărâri mai vechi referitoare la stabilirea salariului de bază pentru funcția contractuală de conducere de șef serviciu din cadrul aparatului de specialitate. Subliniem, din cadrul aparatului de specialitate! Practic era vorba de o corecție, care viza modificarea unor coeficienți de salarizare, astfel încât să nu mai existe diferențe între salariile șefilor de servicii din cadrul instituției.

Doar că domnii consilieri au făcut o gravă confuzie, crezând că vor fi crescute salariile la Direcția Generală de Administrare Monumente Istorice, instituție subordonată CJ Hunedoara, cu personalitate juridică proprie!

Greșit! S-au opus proiectului și apoi s-au dat mari în online cu isprava lor! Ba mai mult, au și sponsorizat “minunea”!

Proiectul de hotărâre aprobat în 30 iulie nu are, așadar, nicio legătură cu DGAMPT Hunedoara. Și ca să le aducem aminte domniilor lor, salariile de bază pentru funcțiile contractuale din familia ocupațională „Administrație” din cadrul Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara au fost deja aprobate prin Hotărârea CJH nr. 43 din data de 26 februarie 2021!

De altfel, nu demult, cei doi consilieri județeni le-au ținut isonul consilierilor PNL (nu toți) și atunci când a trebuit aprobată lista de achiziții întocmită de DGAMPT Hunedoara pentru paza și protecția cetăților dacice. Fără să înțeleagă că este vorba de propuneri de achiziții și estimări de costuri, cei doi “cavaleri ai dreptății” au aruncat în online informații eronate. De fapt, prin decizia lor nu au făcut decât să arate că sunt dușmanii instituției pe care o reprezintă.

În concluzie, consilierii județeni USR PLUS ori nu înțeleg conținutul proiectelor și anexelor supuse spre dezbatere și aprobare, ori își doresc cu orice preț să ducă în derizoriu activitatea unei direcții de o importanță majoră în promovarea și dezvoltarea turismului în Județul Hunedoara.

Înclin să cred că sunt niște nepricepuți în ale administrației, dar și că vor cu orice preț să se afirme, declanșând scandaluri din nimic!

După asemenea isprăvi, niște scuze publice din partea domniilor lor ar fi chiar indicate. Nu este normal ca tu, consilier județean, să aduci (din nepricepere) prejudicii de imagine Consiliului Județean Hunedoara și unei instituții subordonate care se ocupă chiar de promovarea imaginii județului și de creșterea atractivității sale.

În loc de final

Îndemn pe respectabilii consilieri Fekete și Micula să țină aproape de activitatea Direcției, le acordăm toată deschiderea noastră. Îi invit să contribuie la dezvoltarea județului în mod constructiv, deoarece în următorii ani turismul va fi motorul de dezvoltare și bunăstare a județului.

Mesajul e simplu: învățați administrație, citiți cu atenție, înțelegeți și apoi votați! Postați pe facebook ceea ce faceți voi, nu ceea ce CREDEȚI că fac alții, că vă faceți de râsul lumii!



(Stirea urmatoare) »