„Balul ciobanilor” – Muzică populară, voia bună și mâncare tradițională
Sute de oameni au participat la „Balul ciobanilor” organizat de primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, în satul Păuliș.
La invitația primarului, prefectul Călin Petru Marian a fost alături de ciobanii din județul Hunedoara, de sătenii din comuna Șoimuș și s-a bucurat de frumosul spectacol folcloric.
De la sărbătoare n-au lipsit dansurile ansamblului „Șoimușiana”, muzica populară, voia bună și, bineînțeles, mâncarea tradițională: balmoșul și tocănița de oaie.
Copiii au avut un loc special de joacă, organizat de primăria comunei.
Prefectul Călin Petru Marian le-a mulțumit organizatorilor pentru pregătirea evenimentului și i-a felicitat pe participanți pentru că păstrează frumoasa tradiție a județului Hunedoara, loc unde oieritul deține un loc important în zootehnie iar crescătorii de animale sunt destoinici și foarte pricepuți.
Este a 5-a ediție a balului iar organizatorii spun că în fiecare an, numărul participanților crește iar locuitorii din zonă se bucură că pot petrece câteva ore plăcute în poiana cunoscută sub numele „La izvorul de apă acră”.