Au fost publicate ”Normele metodologice de aplicare a „Legii Moților”
La finalul lunii iunie au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 646 din 25 iunie 2021 ”Normele metodologice de aplicare a „Legii Moților”, astfel că locuitorii Munților Apuseni din județele Hunedoara, Alba, Cluj Arad și Bihor pot beneficia de beneficiile legii.
Principalele prevederi ale Legii nr. 33/2019, prin care s-au adus unele modificări vechii Legi nr. 33/1996, sunt:
- locuitorilor Munților Apuseni din județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Hunedoara, care își asigură mijloacele de subzistență din practicarea meseriei de prelucrare a lemnului li se acordă anual câte 10 mc/an de lemn de lucru fasonat, dar nu mai mult de 15 mc/an/familie, contra cost și în limita posibilităților anuale stabilite prin amenajamentele silvice.
- titularii carnetului de moț pot valorifica produsele prelucrate din lemn la târguri, piețe ale administrației publice și piețe private, oboare, precum și în orice localitate din țară, fiind scutiți de orice taxă.
- când produsele sunt transportate pe calea ferată, titularii legitimației beneficiază pentru acestea de o reducere de 50% din tariful legal de transport, iar când produsele sunt transportate cu căruțele, beneficiază de dreptul de a pășuna animalele pe pășunile comunale întâlnite în drumul lor, dar nu mai mult de o zi pe raza unei localități, fiind obligați să respecte regulile de pășunat stabilite.
- titularii carnetului de moț beneficiază de reducerea de 50% din costul biletului C.F.R. clasa a doua, atunci când fac dovada că se deplasează pentru valorificarea produselor expediate pe C.F.R. De această reducere beneficiază și posesorii carnetului de moț care prestează servicii cu materialul lemnos al beneficiarului, constând în confecții și reparații din lemn, atât la dus, cât și la întors pe calea ferată.
- tinerii căsătoriți, în vârstă de până la 35 de ani, care locuiesc în zona Munților Apuseni și cei care vin în această zonă să își întemeieze gospodării au dreptul la material lemnos pentru construcție, în cantitate de 50 mc de familie, o singură dată, pe bază de autorizație de construcție în vigoare.
Locuitorii hunedoreni din zona Munților Apuseni care doresc mai multe informații privind aplicarea acestei legi se pot adresa primăriilor localităților prevăzute în ”Legea Moților”.
Ilie Toma, deputat PSD
« Nistor: CJ Hunedoara își reafirmă intenția de a prelua în administrare Termocentrala Mintia (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Dan Bobouțanu: Noi nu renunțăm la proiectele noastre »