Meniu Principal

Ajutoare de urgență acordate de Direcția de Asistență Socială

Aproape 80 de familii și persoane din municipiul Deva, aflate în situații de dificultate, au beneficiat, în primele șase luni ale anului, de ajutoare de urgență, în valoare totală de 142.900 de lei, acordate de Direcția de Asistență Socială Deva potrivit legislației în vigoare și pe baza criteriilor stabilite prin hotărâre a Consiliului Local.

 Acordarea ajutoarelor de urgență s-a realizat prin Dispoziție a Primarului, pe baza actelor doveditoare și a anchetelor sociale efectuate de reprezentanții Direcției de Asistență Socială, pentru diferite situații de necesitate (tratamente și investigații medicale, intervenții chirurgicale complicate, deteriorarea locuinței ca urmare a calamităților naturale, repatrierea membrilor de familie decedați în străinătate etc.).

Ajutoarele de urgență sunt suportate din bugetul local, în limita fondurilor alocate cu această destinație și se acordă în situații deosebite care au drept cauze starea de sănătate, accidente, incendii, calamități naturale sau alte cauze ce pot conduce la riscul de excluziune socială.

Lista situațiilor deosebite pentru care se poate acorda ajutorul de urgență, precum și valoarea acestuia în fiecare caz au fost aprobat prin hotărâre a Consiliului Local.

Direcția de Asistență Socială Deva