„Guvernul lui Iohannis” și „Ministerul lui Ghinea”
Românii se află în punctul în care nu știu încotro. În timp ce aroganța miniștrilor funcționează de minune, cetățenii caută răspunsuri sincere. Lipiți de scaunele de miniștri, reprezentanții Cabinetului Cîțu intimidează prin discursuri apocaliptice și realizări inexistente. Cetățenii au devenit peste noapte un public afundat în neștiință iar ei, oratorii și învățătorii țării.
Personajul Ghinea! Eroul acestor săptămâni și autointitulatul salvator al celor 29.2 miliarde de euro veniți prin PNRR. Domnul Ghinea ne spune că fără „ministerul lui”, așa cum a ținut să sublinieze în declarațiile televizate la care a început să îi placă mai mult decât la birou, fondurile europene s-ar fi evaporat. Acest mesia statornic în aroganță care știe să aloce banii potriviți pentru proiectele potrivite pentru țară. Da, inclusiv pentru traininguri de sute de mii de euro! Asta, în timp ce Polonia vrea bani europeni să crească competitivitatea fermelor prin implementarea de soluții în domeniul agriculturii, iar Germania să investească în produse de inovare, cercetare și dezvoltare în producție.
Vă spun sincer. Dacă martirul banilor europeni ar fi redactat PNRR-ul așa cum și-a scris declarația susținută luni, în plen, ar fi fost ceva. Chiar dacă era plină de minciuni, măcar pe asta a citit-o. Efervescența discursului pur USR-ist, însoțit de lozincile deja penibile îndreptate către PSD, au scos la iveală două adevăruri despre ministrul Ghinea: că se entuziasmează ușor și că refuză realitatea. Că îi convine sau nu, a fost tras de urechi de Comisia Europeană pentru că nu face ceea ce spune! Verdictul Uniunii Europene, același cu cel dat de PSD în urmă cu câteva luni: PNRR, un joc de societate denumit adevăr sau provocare de toți membrii guvernului, inclusiv de ministrul educației!
Am văzut. Când minciunile ies la suprafață, dacă nu știi să acționezi, îți rămân scuzele spuse în fața: elevilor care nu și-au primit tabletele promise, copiilor cărora nu le-a fost decontat transportul, și profesorilor puși în așteptare cu plata salariilor. Acest scenariu nu este unul inventat, ci face parte din „România educației eșuate” conturată de guvernul lui Iohannis. Dacă miniștrii și-ar fi acceptat neputința și ar fi mers cu măsurile PSD până la capăt, lucrurile stăteau diferit. Și când mă gândesc că au vrut să aloce doar 3% educației prin PNRR…
Au ajuns să jongleze cu școli neutre energetic, microbuze verzi, mobilier eco, în loc să vireze bani europeni către racordarea la canalizare a școlilor, către alimentație pentru elevii din România, către construirea de cabinete medicale în toate unitățile de învățământ. Nimeni nu contestă utilitatea, la un moment dat, a proiectelor înscrise în planul „lor” de redresare, însă au uitat, printre multe altele, realitatea din teren.
Propun să se vorbească despre o „Românie educată” și în afara buletinului de vot! Propun o asumare a eșecului acestui Executiv și un răspuns formulat responsabil pentru această situație incertă în care ne aflăm. Faptul că în plin proces de rescriere a proiectului, coordonatorul tehnic al PNRR a plecat în concediu, în ciuda interdicţiei premierului, nu ne dă prea multe șanse de reușită însă, să sperăm că măcar acum, în ultimul ceas, ministerul de resort portretizat de ministrul Ghinea ca fiind furnizor de „aur” pentru țară, să arate asta și românilor.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara