Proiectul unui nou stadion, în Hunedoara, ajunge în faza studiului de fezabilitate
Dan Bobouțanu: Un stadion al județului, nu doar al orașului, stadion pe care, pe lângă meciuri de fotbal, vom putea organiza și concerte ori spectacole
Compania Națională de Investiții a început procedurile de achiziție publică pentru efectuarea studiului de fezabilitate privind construirea unui nou stadion în municipiul Hunedoara. Demersul CNI certifică faptul că documentația întocmită începând din 2017 de Primăria municipiului Hunedoara și Consiliul Județean nu va rămâne în acest stadiu, ci are șanse reale de a fi transpusă în realitate.
În conformitate cu prevederile legale, după efectuarea studiului de fezabilitate, Compania Națională de Investiții va trebui să deruleze noi proceduri de achiziție pentru desemnarea proiectantului și executantului lucrării.
„Am spus încă din 2017 că ne dorim la Hunedoara un stadion nou, care să poată fi folosit atât de echipele din Hunedoara, cât și de alte cluburi sportive din județ sau din țară. Va fi, practic, un stadion al județului, nu doar al orașului, stadion pe care, pe lângă meciuri de fotbal, vom putea organiza și concerte ori spectacole. Ne dorim un stadion modern, cochet și cu o capacitate de aproximativ 9.000 de locuri. Considerăm că o astfel de dimensionare este suficientă pentru Hunedoara, mai ales că ne gândim de pe acum și la costurile de întreținere: cu cât stadionul este mai mare, cu atât cresc și cheltuielile. Mulțumesc domnului Daniel Andronache, vicepreședinte al Consiliului Județean în mandatul trecut, împreună cu care am făcut primii pași în elaborarea și implementarea acestui proiect, domnului Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, pentru tot sprijinul acordat mai ales în a explica la CNI și Ministerul Dezvoltării de ce este nevoie de un stadion nou la Hunedoara și, nu în ultimul rând, doamnei Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara, care a sprijinit acest proiect în perioada în care a fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Adresez mulțumirile mele și domnului Ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, pentru receptivitatea de care a dat dovadă față de acest proiect. Sper ca, nu peste mult timp, să fim anunțați că încep procedurile pentru proiectare și execuție, astfel încât timpul de așteptare pentru un nou stadion la Hunedoara să fie considerabil scurtat”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Noul stadion de la Hunedoara se dorește a fi asemănător cu Stadionul „Arcul de Triumf” din București. Primăria municipiului Hunedoara intenționează amenajarea unui alt teren de fotbal, înconjurată de o pistă de atletism omologată, aflată tot în incinta bazei sportive „Michael Klein”, în zona vechiului teren de zgură.
Notă: imaginile sunt cu stadionul „Arcul de Triumf”, care va servi drept model orientativ și pentru stadionul dorit la Hunedoara.