Meniu Principal

Întâlnire sub semnul Zilei Internaționale a Familiei

Vineri, la invitația Organizației femeilor social democrate din județul Hunedoara, ne-am întâlnit în familie: colegi din conducerea Consiliului județean Hunedoara, deputați, primari, consilieri locali, consilieri județeni, precum și mulți tineri, alături de colegi cu experiență.

Întâlnirea a stat sub semnul Zilei Internaționale a Familiei și a importanței pe care o are îngrijirea timpurie a sănătății. O familie sănătoasă, este o familie fericită, iar acest lucru a fost subliniat inclusiv de deputat Prof. Dr. Achimaş-Cadariu Patriciu prezent la discuții.

Am profitat de ocazie și am făcut cunoscute colegilor, proiectele viitoare pe care le propunem pentru hunedoreni, totodată felicitând parcursul și implicarea acestora în a răspunde activ nevoilor din comunitate.

Mulțumesc tuturor pentru participare, în special, domnului primar al orașului Simeria, Iulius Bedea, pentru sprijinul oferit în organizarea acestui frumos eveniment.

Îmi doresc să rămânem sănătoși pentru a putea face tot ceea ce ne-am propus pentru cetățeni.

Natalia Intotero, Deputat PSD