Meniu Principal

Asistenţii medicali au jucat un rol cheie în toate instituţiile medicale

Transmit, cu prilejul Zilei internaţionale a asistenţilor medicali, prețuirea și respectul meu pentru curajul, profesionalismul și spiritul de sacrificiu de care aceștia dau dovadă în meseria pe care o fac.

Chiar de la începutul pandemiei de COVID-19, asistenţii medicali, femei și bărbaţi, au jucat un rol cheie în toate instituţiile medicale, fiind responsabili pentru sănătatea, siguranţa şi recuperarea pacienţilor.

A vorbi despre schimbare trebuie să devină un discurs constant în domeniul Sănătății, un domeniu pentru care merită să lupți, în care atribuțiile, profesionalismul şi responsabilităţile pe care şi le asumă asistenţii medicali, alături de toți cei care lucrează zi și noapte, punând mai presus de siguranța lor viața pacienților pe care i-au îngrijit, demonstrează vitalitatea și importanța majoră a acestei profesii în societate.

Un sistem sanitar fără asistenți medicali dăruiți nu poate exista.

La mulți ani tuturor asistenților medicali!

Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților