Perioada depunerilor la A.P.I.A se va încheia luni, 17 mai 2021
Prefectul județului, Călin Petru Marian, a avut astăzi o întâlnire la sediul A.P.I.A. Hunedoara cu conducerea instituției, pentru a analiza situația depunerilor din județul Hunedoara, inclusiv pentru a fi găsite soluții la unele solicitări ale fermierilor.
Potrivit datelor primite de la directorul Centrului Județean A.P.I.A, Veronica Topor, județul Hunedoara se situează pe locul 2 în țară, cu un procent de peste 89% din numărul total programat pentru depunerea cererilor.
Până astăzi au solicitat subvenții 15.211 fermieri din județ, pentru o suprafață totală de 107.340 hectare.
Mai sunt așteptați aproape 1.700 fermieri hunedoreni să depună cererile unice, pentru încă 26.000 hectare.
Pentru a veni în sprijinul celor care nu au reușit încă să obțină de la autoritățile locale toate documentele necesare, prefectul Călin Petru Marian a solicitat primarilor hunedoreni, acolo unde este cazul, să-și organizeze activitatea cu publicul astfel încât în zilele de sâmbătă și duminică (15 și 16 mai) să poată fi eliberate adeverințele solicitate de fermieri.