PSD dorește înfiinarea unei Comisii de anchetă
Ieri, în fața biroului președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, parlamentarii PSD au cerut parlamentarilor Puterii să voteze pentru înființarea Comisiei de anchetă privind măsluirea datelor despre pandemie.
- Partidul Social Democrat(PSD) dorește înfiinarea acestei Comisii de anchetă privind numărul de raportări ale deceselor de Covid 19, ținând cont și de declarațiile fostului ministru al Sanatatii, Vlad Vloiculescu, care a spus că există o problemă cu numărul de raportări ale morților de Covid, inclusiv cu cel al numărului infectărilor.
„PSD a avut dreptate când a susținut că datele privind pandemia au fost măsluite și că actuala guvernare a ascuns realitatea cetățenilor din interese politice, electorale sau de imagine. Scandalul din Coaliția de guvernare confirmă pe de o parte faptul că românii au fost mințiți de autorități, iar pe de altă parte că deciziile privind restricțiile impuse populației nu au fost fundamentate pe date epidemiologice reale, ci după interesele politice ale guvernanților”, a transmis Partidul Social Democrat, într-un comunicat de presă.
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat într-un interviu la Europa FM, că a descoperit că la Spitalul Colentina diferențele de raportare ar fi de ordinul „sutelor” de morți. De asemenea, și la Spitalul ROL 2 ar fi fost raportate mai puține decese în platformă, decât numărul morților din spital, mai susține fostul ministru.