Ziua Regelui și declararea oficială a Independenței de Stat
Data de 10 Mai marchează două momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I și declararea oficială a Independenței de Stat.
10 Mai este Ziua Regelui, fiind legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie.
După unsprezece ani, la 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă, sau Războiul ruso-turc din perioada 1877-1878, a beneficiat de o contribuţia decisivă a trupelor române, comandate efectiv de Carol. Totodată, Congresul de la Berlin, din 1878, a consfinţit independenţa absolută a României faţă de Imperiul Otoman.
Toate aceste evenimente au contribuit din plin la desăvârșirea României ca stat independent și suveran în Europa.
Sacrificiul eroilor români pe câmpul de luptă, la care s-au adăugat eforturile oamenilor politici din acea vreme, ne obligă moral să-i cinstim și să-i onorăm cu respectul nostru și al generațiilor viitoare.
Vasilică Potecă, Senator PNL