Meniu Principal

Dotarea școlilor și grădinițelor cu centrale termice pe gaz

Cursă contracronometru pentru dotarea școlilor și gădinițelor din Deva cu centrale termice proprii

 Am avut ieri la sediul Primăriei o nouă întâlnire cu directorii celor 10 unități de învățământ de stat din municipiul Deva. Tema întâlnirii a fost verificarea stadiulului proiectelor tehnice privind dotarea școlilor și grădinițelor cu centrale termice pe gaz.

La discuții au participat și reprezentanții firmei Gevis din partea proiectantului și ai firmei Delgaz Grid pentru informații despre evaluarea timpului necesar extinderii și realizării branșamentelor de gaz pentru funcționarea centralelor termice.

S-au fixat termene clare pentru predarea proiectelor tehnice iar în decurs de maximum două săptămâni reprezentanții Delgaz Grid ne vor comunica modalitatea cea mai eficientă de realizare și extindere a branșamentelor de gaz, acolo unde este cazul.

Directorii de școli pot intra în linie dreaptă în ceea ce privește procedura de licitație pentru execuția lucrărilor.

Un termen final asumat de către toți participanții la întâlnirea de astăzi, pentru ca toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului Deva să beneficieze de apă caldă și căldură este sfârșitul lunii septembrie 2021.

Din bugetul general al municipiului Deva vom finanța achiziția de centrale termice cu instalațiile aferente, costurile cu proiectarea și execuția lucrării. Este o sumă considerabilă prevăzută în buget la partea de investiţii, şi reprezintă aproximtiv 54,5% din totalul sumelor alocate din bugetul local pentru investiţii.

De asemenea, avem școli care au în derulare sau urmează să deruleze proiecte de reabilitare pe fonduri europene și care au inclus în investiție și montarea de centrale termice proprii.

Până în toamna acestui an, toate școlile trebuie să aibă centralele termice pe gaz funcționale.

Unitățile de învățământ vor avea asigurată căldura și apa caldă fără să mai depindă de sistemul centralizat de încălzire.

Este o cursă contracronometru pentru dotarea școlilor cu centrale termice proprii.

Câștigători vor fi copiii din municipiul Deva, a căror condiții de studiu și cazare sunt prioritare pentru administrația publică locală.

Nicolae-Florin OANCEA

Primarul Municipiului Deva

 



(Stirea urmatoare) »